Dialog de suflet cu Pr. Prof. Dr. Univ. Ioan Stancu, Biserica Zlătari, București -Partea a II-a-

Irina Stroe: Continuăm călătoria noastră întru cuvânt, părinte Ioan Stancu. Ne povesteați cu ochii înlăcrimați despre românii plecați peste hotare, într-o căutare de speranță, de resurse financiare și uneori poate într-o căutare și de Sine, spre a se regăsi – paradoxal, pe pământuri străine- trăind dorul de Acasă. 

Aminteați cu emoție și de proprii copii: Iustin George, doctor în Baden Baden, Germania, și Andreea Maria, arhitectă la Londra; care, deși departe de țară, au rămas cu rădăcinile adânc înfipte în seva neamului. Iar Ioan Ovidiu, Ion Ovidiu, cum îi este lui cald inimii să se prezinte, este mezinul familiei, purtător de drapel și în piept, DAR și în voce. Un tânăr care a spart ierarhiile, etapele prin talentul său, un Bas ce a dus România cu fruntea sus la festivaluri mari din străinătate ( Riccardo Muti Italian Opera Academy-2017), Ravenna Festival-2017), Salzburg Festival -2018). 

Bucuria tatălui se unește în mărturisirea d-voastră cu nădejdea preotului, a duhovnicului ce poartă în spate povara atâtor povești  de viață, că, la un moment dat, România își va aduna fii și fiicele acasă. Dar să aibă și cu ce îi întâmpina, cu ”sare și pâine”, ca în străvechile timpuri. Care e rolul Bisericii în acest Drum, din perspectiva d-voastră? Dar cel al conducătorilor statului?  

Părinte Ioan Stancu: Irina, este atât de multă suferință adunată în oameni în această perioadă încât uneori până și noi, preoții, găsim putere numai în ajutorul lui Dumnezeu în a-i întări. Mulți români au familiile împărțite între granițele țării și în afara ei. Deși acum există multe canale de comunicare, Dorul nu poate fi substituit de nimic. Eu cred că acest popor are și joacă un rol important în istorie. Istoria se va rescrie!

Fac o paranteză, o incursiune în antichitate. Socrate vorbea mult despre adevărul sublim în dialogurile sale filosofice, vorbea despre adevăr care era unul singur, doar că nu îl cunoștea. Până și înainte de a bea paharul cu cucuta a spus: ”Eu plec la moarte osândit de voi, dar voi plecați spre nedreptate osândiți de adevăr!” Așadar, să fim cu toții foarte atenți la adevăr.

Conducătorii tării noastre ar trebui să fie cutremurați și cu multă iubire față de slujitorii Bisericii și față de popor, ca întreg, pentru că mii de biserici și mănăstiri de roagă pentru ei. Mai marii orașelor și ai satelor sunt mereu pomeniți la Sfânta Liturghie. Nici politicienii și nici poporul nu ar trebui să se certe între ei pentru Catedrala Mântuirii Neamului, care este un simbol național prevăzut și promis de veacuri.

 

”Istoria se va rescrie!”

Părinte Ioan Stancu

 

Avem Babele, Sfinxul, munții, mănăstirile, cetățile istorice, atâtea locuri sacre păstrate din adâncimile istoriei, dar pentru Hristos de ce nu am pregăti un Potir mare, care să le unească pe toate? Pentru unii poate părea slăbită, dar eu văd Biserica mai puternică decât oricând. Poporul nostru are o forță fantastică.

Sfântul Apostol Pavel a fost primul care a vorbit despre metanoia. De aceasta are nevoie poporul nostru acum, de o metanoia. Ne-a rămas o istorisire foarte frumoasă despre Pitagora. Există o relație clară între om și umbra sa. Pitagora a stat vreo 20 de ani în Egipt. Teorema care îi poartă numele a descoperit-o ca și lege în geometrie în timpul zilei, datorită umbrei sale. Umbra lui a condus la această descoperire epocală! Un dicton roman spune că: ” Să nu faci umbră pământului degeaba!” Așadar, nu putem lăsa umbra separată de noi. 

Patriarhul nostru, PreaFericitul Daniel, ne-a dăruit o măreață urmă a lucrării sale. Casa Poporului este vizitată de oameni veniți din întreaga lume, de ce nu ar fi Catedrala o emblemă? Da, acesta este un mesaj către cei care ne conduc țara. Dacă îi reprezinți oamenii, dacă iubești și respecți istoria, nu ai cum să faci decât Bine.

Aud voci că Biserica trebuie să se schimbe. Nu, nu trebuie! Ea este până la sfârșitul veacului. Noi ne schimbăm în lăuntrul Bisericii.

Irina Stroe: Dintotdeauna s-au înregistrat ”seisme” între generații, însă permanent co-existau cu o predare de ștafetă, tainic testament de valori morale, patriotism, credință. Nu se trâmbițau, nu se strigau aceste legăminte de suflet, dar mergeau mai departe și tot mai departe de la bunici la părinți la nepoți și tot așa. Ca preot, ca tată și bunic, cum simțiți starea de fapt de acum, cu românii?

Părintele Ioan Stancu: Ce văd zilnic este drama acestei generațiilor tinere, prăpastia dintre părinți și copii e mai mare decât oricând. Nu li se mai vorbește copiilor despre Dumnezeu și rareori despre istoria neamului din care fac parte. Se rup rădăcinile acestor suflete și rămân în derivă mai apoi, pe drumul vieții.

Spre exemplu: colindul. Ce poate fi mai frumos decât această tradiție minunată, primită din moși strămoși? Colindul nostru e sfânt. Când aveam și eu toți copiii aici, în țară, mergeam cu copiii la colindat. Gândiți-vă că Dumnezeu a ales sa ridice întregul neam omenesc dintr-o pesteră. De acolo a cuprins Pruncul Hristos întregul pământ . Biserica a fost întrupată acolo. La Betleem.

Și nu avem doar Sfânta Familie acolo, avem păstorii, îngerii și magii! Magii sunt în plan simbolic  întreținătorii acestui foc lăuntric. Când au venit magii la Iisus, peștera era plină de lumină din interior, nu din exterior! Strălucea. Ca o Primă Biserică. Ei erau participanți la dansul ceresc și  au adus aceste daruri: aur, smirnă, tămâie. Dar se spune că au primit și ei un dar de la Maica. Un cufăraș ferecat. Mergând spre țara lor, au deschis cufărul și au găsit o piatră. Au aruncat-o într-o fântână părăsită, iar piatra s-a transformat în foc. Au luat-o și au dus-o în țara lor, au pus-o în țara lor și au ridicat biserică, unde până astăzi se păstrează 3 oseminte neatinse. Acolo e piatra ce arde de 2 mii de ani, piatra focului nestins, Biserica focului nestins.

De Crăciun, suntem prezenți la un dans al sacrului, iar noaptea de Crăciun este Bușteanul inimii aprinse. De ce pierdem atât de ușor această taină? Nu avem voie să o pierdem, pentru că ne vom pierde pe noi, ca neam.

Irina Stroe: Părinte, aici la Biserica Zlătari, într-o atmosferă minunată, un sfânt anume veghează de sute de ani asupra Bucureștiului și a întregii țări. Povestiți-ne cum l-ați descoperit sau redescoperit d-voastră pe Sfântul Ciprian, slujind lângă sfintele lui moaște Liturghie de Liturghie?

Părintele Ioan: Sfântul Ciprian a trăit în secolele 3-4. A cunoscut toată astrologia și astronomia timpurilor. Era un țel, o mândrie a acelor vremuri, să devii un inițiat. A ajuns în Olimp, în Memphis, nu a fost un simplu vrăjitor, a fost un savant. Împărăteasa Eudoxia a lăsat o descriere a Sf. Ciprian, un om de știință foarte puternic, capabil de multe. Dar care la un moment dat, cu toată cunoașterea sa, se lovește de un zid. Demonul cel mare îi promite că îl ajută să o cucerească pe curata Iustina, fecioară însemnată cu puterea sfintei Cruci, iar Hristos nu permite. Astfel se produce trezirea lui Ciprian, a simțit biruința autentică. Alege să se închine Fiului Ceresc și Maicii Domnului, devine creștin, preot, episcop, iar târziu va fi și martirizat alături de fecioara Iustina și Teoctist. 

Irina Stroe: În curând va apărea și o carte despre Sfântul Ciprian, Părinte. Pe care cu multă dăruire ați scris-o.

Părinte Ioan: Da, este o carte despre viața Sfântului, bazată pe documente pe care cu greu le-am găsit. Am slujit de 22 de ani aici lângă racla sfântului, îi simțeam și vedeam puterea. Aici noi îl avem pe Sfântul Ciprian de Antiohia, mai este un Sfânt Ciprian de Cartagina. Recunosc, mulți ani nu am știut cine este acest sfânt, dar mai apoi am cercetat care i-a fost viața. Avem mari învățați care vorbesc despre Sfântul Ciprian de Antiohia, o citadela universitară: Sf. Grigorie de Nazia, Sf. Ambrozie.

 În Antiohia, cetatea Sf. Ciprian, s-a auzit prima dată numele de creștin, prin Sf. Apostol Pavel. Acolo, Pavel a avut o școală pentru un an și jumătate, o școală în care predica despre Fiul lui Dumnezeu. Cartea despre viața Sfântului Ciprian va apărea curând, este un mic dar al meu, ce va încununa tot ajutorul dat de Sfânt nouă, tuturor.

Irina Stroe: Pe 30 ianuarie, ne-au întâmpinat în suflete Cei Trei Mari Ierarhi, Părinte: Vasile cel Mare, Grigorie si Ioan Gură de Aur. Sunt Sfinți Părinți ai creștinismului ce au marcat primele secole de după venirea Mântuitorului, dar cuvântul lor este cu atât mai viu și mai puternic astăzi. Ajutați-ne, Părinte Ioan Stancu, să facem o incursiune în timp și în învățăturile acestor mari înțelepți ai creștinătății.

Părinte Ioan: Din secolul de aur al creștinismului, îi avem părinți pe Sfântul Vasile, Grigorie și Ioan. Cununi ale Bisericii noastre. Sfântul Ioan Gură de Aur era născut în Antiohia, perla Orientului, o cetate în plină forță, culturală si socială. O cetate cosmopolită, în care toate națiile pământului trăiau în armonie.  Acum... și 2 nații dacă sunt într-un oraș, nu mai încăpem unii de alții. 

Sf Ioan a fost un mare predicator, diacon, preot si episcop. Sf Ioan Gura de Aur este cel care a făcut publică Sfânta Liturghie. La început, admirat și respectat de împărăteasa Eudoxia și de împăratul Arcadius, Sfântul Ioan Gură de Aur a fost exilat in Armenia din cauza intrigilor de la curte. 

Sunt multe de povestit despre viața acestui mare învățat. Dupa Sinodul Întâi Ecumenic, când Arie a fost condamnat în Niceea, lângă Constantinopol, urmașii lui au început să se înmulțească prin Orient. Atunci a primit ordin Sf Ioan Gură de Aur de la împărat să le distrugă bisericile ariene, dar el nu a făcut acest lucru. Le-a închis, dar nu le-a dărâmat bisericile. 

Vă spun o povestioară despre Sfântul Ioan Gură de Aur. În cetatea Antiohia, cineva a alungat statuia împăratului. Cel mai mare sacrilegiu era să fie batjocorită statuia lui. A decis împăratul să distrugă cetatea și au plecat mulți, mai ales cei înstăriți. Sf.Ioan le-a spus să rămână, că vor salva cetatea, însă puțini au ascultat. 

A chemat pustnicii din peșteri. Când marii magistrați au venit în cetatea cu armata sa să distrugă cetatea, i-au întâmpinat acești pustnici. „DĂ-TE JOS DE PE CAL!” i-au spus pustnicii mai marelui dintre magistrați. Și el s-a plecat în fața lor. Oameni zdrențăroși, ieșiți din peșteri, dar cu o mare putere de la Dumnezeu. S-au dus la împărat și i-au spus acestuia că antiohienii i-au făcut o statuie și mai frumoasă decât cea dispărută și nu e înțelept să distrugă cetatea. O statuie o poți reface, dar sufletele nu le mai poți re-pune la loc. Sf Ioan Gură de Aur a chemat pe acești mari atleți din pustie. S-a semnat decretul de iertare, de anulare a pedepsei și cetatea a fost salvată. Câtă înțelepciune! 

De la Sfântul Sf Nicolae Velimirovici ne-au rămas mărturiile: ”Sfântul Ioan a scris  celebrul tratat Despre Preoţie, iar după ce l-a încheiat, i s-au arătat lui în vedenie Sfinţii Apostoli Petru şi Pavel care i-au proorocit o viaţă de mare misiune, de mare har, dar şi de mare suferinţă. Când a fost să fie hirotonit întru preot, îngerul lui Dumnezeu s-a arătat simultan lui Ioan şi Patriarhului Flavian (succesorul Sfântului Meletie la Scaunul Patriarhal al Antiohiei). Pe când Patriarhul oficia slujba hirotoniei, mulţimea a putut vedea un porumbel alb strălucitor zburând deasupra capului celui care se hirotonea, Ioan. Covârşitorul său har de înţelepciune, de viaţă ascetică şi de putere în cuvânt a făcut ca Sfântul Ioan să fie chemat a fi Patriarh al Constantinopolului de către împăratul Arcadie.

Ca Patriarh al Marii Cetăţi, el a păstorit Biserica lui Dumnezeu timp de şase ani, cu o ardoare a sfinţeniei şi o înţelepciune poate fără egal în Istoria Bisericii. El a trimis misionari la celţii păgâni şi la sciţi şi a desfiinţat simonia [cumpararea preoţiei cu bani] în Biserică, scoţând mulţi episcopi din scaune, care fuseseră hirotoniţi astfel.

Mai înainte de săvârşirea lui, Sfinţii Apostoli Petru şi Pavel i s-au arătat iarăşi, precum i s-a arătat şi Sfântul Sfinţit Mucenic Vasilisc (Episcopul Comanilor, pomenit în ziua de 22 mai), în a cărui biserică a şi primit pentru ultima oară Sfânta Împărtăşanie. Ultimele lui cuvinte rostite pe pământ au fost acestea: ”Slavă lui Dumnezeu pentru toate!”

Sf Vasile cel Mare, din Capadocia, a fost prieten cu Sf.Ioan Gură de Aur. Când a auzit Sf.Ioan că Sf. Vasile vrea sa plece în pustie,a dorit și el să îl însoțească, dar mama lui, Antuza, l-a rugat să nu plece încă, să mai aibă puțină răbdare, până va pleca ea la Domnul. Si a rămas Sf Ioan, alegând un trai foarte smerit, dormea pe două lespezi într-o cameră. ”Nu am plecat eu în pustie, dar am adus pustia la mine.” Au rămas cuvintele Sfântului.

Vă mai istorisesc ceva incredibil, un adevăr istoric despre care puțin sau deloc se vorbește.

Mari teologi au studiat în Atena, mulți dintre ei fiind armeni. Aceștia au întemeiat o Fratria, o fraternitate, DAR nu cu termenul grecesc Adelfita sau Adelfota. CI DIN LIMBA STRĂBUNILOR NOȘTRI, termen din străromână. Strămoșii noștri  au ajuns pe acele meleaguri, de peste Dunăre. Tot din Capadocia, îl amintim pe Wulfila, misionar creștin care a tradus Scriptura în limba gotică, a predat scrisul, cultura, învățătura lui Hristos.

Vorbim astăzi despre spitale și cerem mai multe spitale decât biserici? Dar se întreabă cineva cine a creat primele spitale în istorie, organizate?  Sf Vasile cel Mare și-a vândut toate averile și a întemeiat vasiliadele, spitalele nr 1. Atunci, pentru prima dată în istorie, apar doctorii cu halatul alb cu crucea roșie!

Aceștia sunt teologi, dar și sfinți prin inspirație divină. Ne dăm seama că erau inspirate de Dumnezeu, nu putea un om obișnuit să creeze o asemenea relație cu Dumnezeu fără lucrarea divină.

Sf. Vasile din Cezareea Cappadociei, cunoscut sub numele Vasile cel Mare a fost  arhiepiscop în secolul al IV-lea, considerat doctor al Bisericii și unul din cei trei arhiepiscopi de seamă, răsăriteni, ai Bisericii Ortodoxe, alături de Grigore de Nazianz și Ioan Gură de Aur. În scrisoarea nr. 155, Sf. Vasile cel Mare îi cere lui Junius Soranus, comandantul militar al Scythiei Minor, să-i trimită moaștele martirilor din aceste parți. Acest guvernator îi trimite moaștele Sf. Sava, martirizat de goți la nord de Dunăre, în anul 372. 

Amintim că pe 10 octombrie 1777, Patriarhul ecumenic Sofronie, împreună cu Sinodul de la Constantinopol, a hotărât să dăruiască Mitropolitului Țării Românești titlul onorific de Locțiitor al Scaunului Cezareei Capadociei pentru ajutorul material oferit Patriarhiei Ecumenice aflată sub stăpânire otomană.

După ce Biserica Ortodoxa Română a fost ridicată la rangul de Patriarhie, în anul 1925, acest titlu a început să fie purtat și de către Patriarhul României, întrucât acesta este și Mitropolit al Țării Românești.

Partea a III-a: 7 martie