În Vinerea Mare se face pomenire de sfintele, mântuitoarele și înfricosatoarele Patimi ale Mântuitorului. Răstignirea nu era practicată de evrei. Cu exceptia crucificării a 800 de locuitori ai Ierusalimului de către regele Alexandru Ianeul în 87 i.Hr., în Palestina aceasta pedeapsa era aplicată doar de către autoritatea romană. Cel care primea condamnarea la moartea pe cruce era dezbracat de haine, biciuit și obligat să parcurgă drumul până la locul executiei, cu bârna orizontala a crucii în spate, legată de mainile întinse. Sentința era pronuntata de către conducătorul provinciei într-un loc public.

Din Scriptură aflam că dupa ce Hristos a fost biciuit, Pilat, spălându-se pe maini, rosteste sentința. Mântuitorul Hristos este trimis spre locul răstignirii, purtându-Și crucea.

Ajuns la locul executiei, bratul orizontal al crucii era fixat cu ajutorul cuielor de bratul vertical înfipt din timp în pamânt, iar picioarele condamnatului puteau fi asezate pe un scaunel de picioare, ceea ce usura durerile, dar lungea supliciul. Ele puteau fi și tintuite fără sprijin, usor îndoite, cu talpile lipite de stalpul vertical. în varful acestuia se fixa o scandura pe care era consemnata vina condamnatului, în cazul Domnului: "Iisus Nazarineanul, Regele Iudeilor".

Trupul mort, coborat de pe cruce, putea fi aruncat într-o groapa comuna, impreuna cu înstrumentele executiei său putea fi încredintat oricui s-ar fi milostivit să-l îngroape.

Din Sfintele Evanghelii cunoastem că Iosif din Arimateea l-a coborat pe Domnul de pe Cruce și l-a îngropat impreuna cu Nicodim, în mormântul său aflat într-o gradina din apropierea locului răstignirii.

Moartea biruita prin moartea lui Hristos

Moartea a intrat în creatie prin despărtirea omului de Dumnezeu. Din iubire fata de om, Fiul Lui Dumnezeu S-a întrupat și a primit moartea de buna voie. A primit-o nu din curiozitate, ci pentru a o învinge. Astfel, Hristos întoarce rostul mortii. în loc de mijloc de trecere la cel mai redus grad de viata, ea e folosita de El ca mijloc de biruire a ei,  afirma parintele Dumitru Staniloae. El a învins moartea nu numai pentru că a fost Dumnezeu, ci și pentru că umanitatea Lui a fost fără de pacat.

Pentru Hristos moartea nu era înevitabila, deoarece El fiind strain de pacat, nu purta în Sine germenele mortii. Hristos nu moare de o moarte naturală, rezultat al unui proces ce culmineaza cu descompunerea fizica, nu este atins de vreo boală, ci primeste moartea de buna voie. De aceea îndura moartea în toata grozavia ei, moartea prin excelenta.

Moartea suportata de Hristos naste în noi, daca ne unim cu El, o stare noua, de încetare a alipirii egoiste si patimase la cele ale lumii si de daruirea vointei Lui de a ne iubi unii pe altii. Iar aceasta ne da puterea de a birui si noi moartea.

Spre deosebire de noi, care înduram moartea în mod pasiv, ca pe o consecinta a pacatului, Hristos a întampinat-o în stare de maxima concentrare spre a o birui. în canonul pascal compus de Sfantul Ioan Damaschin se cântă: "Praznuim omorarea mortii".

 

Din Sfintele Evanghelii aflam că în momentul în care Hristos Si-a dat duhul, s-a aratat o serie de semne miraculoase: catăpeteasma templului s-a rupt, pamântul s-a cutremurat, pietrele s-au despicat si multe trupuri ale celor adormiti au înviat.

 

Punerea în mormânt a Domnului

 

De teama că trupurile celor osanditi să nu ramâna pe cruce și a doua zi, cand se praznuiau Pastile, iudeii cer permisiunea lui Pilat să se zdrobeasca fluierele picioarelor osanditilor și apoi să fie coborati de pe cruce. Se folosea acest procedeu spre a grabi moartea celor răstigniti. Dupa ce primesc acordul de la Pilat, ostașii zdrobesc fluierele picioarelor celor doi talhari, deoarece acestia înca nu murisera. Cand au venit însa la Hristos, au constatat că El murise si atunci nu I-au mai zdrobit oasele. Spre a se convinge că Hristos a murit cu adevarat, un ostas i-a impuns coasta cu sulita și îndata au tasnit sănge și apa.

 

Iosif din Arimateea și cu Nicodim iau trupul lui Hristos de pe cruce, il ung cu aromate și il înfasoara într-un giulgiu. Pe cap ii pun o mahrama, implinind astfel, întru totul datina iudaica a înmormântarii.

 

Evanghelistul Matei spune că mormântul în care Hristos a fost pus apartinea lui Iosif, iar de la Ioan aflam că era "un mormânt nou, în care nu mai fusese nimeni îngropat" (19, 41).

 

Iudeii vor pecetlui piatra mormântului în nadejdea că uitarea să-L acopere definitiv pe Cel ce zacea acolo. Dar ei nu vor putea opri astfel nici coborarea la iad și nici învierea lui lisus, urmata de răspandirea noii credinte.

 

Mormântul lui Hristos ramâne gol. Nu mai este cum spunem noi "locas de veci". Acest mormânt ne vesteste ca și mormintele noastre vor ramâne goale.

 

Slujba Prohodului

 

Vinerea Mare este zi aliturgica, adica nu se săvarseste nici una dintre cele trei Sfinte Liturghii. Ceremonia principala din aceasta zi este scoaterea Sfantului Epitaf din altar și asezarea lui pe o masa în mijlocul bisericii. Prin scoaterea Sfantului Epitaf retraim coborarea de pe Cruce a lui Hristos și pregatirea Trupului său pentru înmormântare.

 

Seara se canta Prohodul și se înconjoara biserica cu Sfantul Epitaf. Este o procesiune de înmormântare. Epitaful pe care il poarta preotii ajutati de credincioși simbolizeaza trupul Mântuitorului. Dupa procesiunea din jurul bisericii, Sfantul Epitaf este asezat pe Sfanta Masa din altar, unde ramâne până la înaltare. Punerea pe Sfanta Masa reprezinta punerea Domnului în mormânt.