Uniunea Europeană se află la Viena, Budapesta și Varșovia, Berlin și Madrid, iar nu la Bruxelles. Este, în esență, noul mesaj pe care îl transmite premierul maghiar Viktor Orban, contestând conducerea Uniunii Europene. Oficialul maghiar a precizat că țara sa se va opune tuturor acelor decizii, inițiate la nivel european, care nu sunt pe placul Budapestei. De curând Viktor Orban a susținut, la un eveniment din România, poziția lui Vladimir Putin în războiul din Ucraina.
Premierul maghiar, Viktor Orbán a transmis un nou mesaj în care contestă autoritatea liderilor din Uniunea Europeană. Viktor Orban a clamat, clar și fără echivoc, că „Bruxelles-ul nu este șeful nostru”.
„Uniunea Europeană nu se află la Bruxelles. Uniunea Europeană se află la Viena, Budapesta și Varșovia, Berlin și Madrid. Aceasta este o chestiune foarte importantă. Nu vreau să mă joc cu ceilalți europeni, ci vreau să contribui cu propriile noastre puncte de vedere la o decizie europeană comună. Prin urmare, suntem implicați în fiecare decizie, ne dăm întotdeauna cu părerea. Iar dacă apare o poziție cu care nu suntem de acord, o vom indica”, a transmis Viktor Orban.
El a subliniat că Ungaria este o națiune independentă și suverană, iar atunci când deciziile europene contravin intereselor Budapestei face în așa fel încât să nu fie adoptate.
„Bruxelles nu este șeful nostru. Suntem o națiune maghiară independentă și suverană. Participăm la decizii comune. Dacă nu sunt bune pentru noi, spunem acest lucru. Dacă acestea nu sunt bune și putem preveni acest lucru, decizia comună nu va fi luată”, a mai spus Viktor Orban într-un mesaj postat pe Facebook.
Reacția PE la declarațiile controversate ale lui Orban
Noul său mesaj, vine în contextul în care politicienii europeni au condamnat declarațiile pe care le-a făcut zilele trecute, la Băile Tușnad. Pentru acele afirmații, Viktor Orban a susținut, un discurs considerat rasist, asemănător celor ale naziștilor și fasciștilor din perioada celui de-al doilea război mondial. El a spus că amestecul popoarelor europene cu non-europeni a creat o „rasă mixtă”, iar țările în care s-a întâmplat acest lucru nu mai sunt „nu mai sunt naţiuni”.
„A doua provocare este fenomenul migraţionist, care a împărţit Europa în două. Fenomenul migraţionist a împărţit în două Europa. Pur si simplu Occidentul s-a destrămat, s-a împărţit în două. Într-o parte avem ţări, naţiuni, unde avem europeni şi non-europeni, care trăiesc laolaltă. Acele state nu mai sunt naţiuni, acolo sunt niste conglomerate de popoare”, a spus Orban.
În acest context, liderii grupurilor politice din Parlamentul European (PE) au adoptat o declaraţie comună prin care condamnă opiniile considerate „rasiste” ale premierului ungar Viktor Orban. În declarația europeană se precizează că aceste afirmaţii reprezintă încălcări ale valorilor europene.