VIICTORIILE lui Putin. De ce are nevoie liderul de la Moscova să CÂŞTIGE neaparat bătălia din Siria

VIICTORIILE lui Putin. De ce are nevoie liderul de la Moscova să CÂŞTIGE neaparat bătălia din Siria

Când Boris Elţîn l-a numit pe Vladimir Putin premier, în 1999, actualul preşedinte al Rusiei avea un rating de popularitate de 31%. Mai mult, un procent mai mare, adică 37% dintre ruşi habar n-aveau cine era.

După o serie de atentate misterioase de la Moscova, Putin a acuzat separatiştii ceceni şi a promis că va face "curăţenie". În acelaşi an au început bombardamentele. Până în 2.000, popularitatea lui Putin în sondaje urca la 84%, scrie Ian Bremmer, expert pe politici internaţionale şi consultant pe probleme de risc, pentru The Huffington Post. Acesta subliniază că Putin avea atunci nevoie de o victorie, şi a ajuns să obţină una, la fel ca şi acum, când sărăcia din Rusia, îl forţează să le dea iluzia nostalgicilor, că ţara lor decide soarta lumii.

În prezent vremurile sunt grele în Rusia. Scăderea prețurilor la petrol au afectat mult economia, iar sancțiunile occidentale au avut consecinţe simţitoare pentru omul de rând. Prețurile au crescut 16% începând cu luna august, iar rubla a scăzut cu 5,5% în raport cu dolarul. Astfel, cconomia Rusiei va avea un deficit de 3,4% în acest an. Nimeni, nici măcar funcţionarii de stat din Rusia, nu se așteaptă ca lucrurile să ia o întorsătură favorabilă prea curând.

Cu puterea vine responsabilitatea. Asta e dezavantajul de a fi la fel de puternic ca Putin în Rusia. El poate da vina pe alții pentru problemele Rusiei, dar el trebuie să păstreze punerea obţinând victorii.

Pe 22/02/2014, protestatarii din Ucraina au înfuriat Kremlinul prin înlăturarea președintelui de atunci, Viktor Ianukovici, cunoscut ca omul Moscovei la Kiev. Putin nu a ratat ocazia de a se folosi de pretext. În 27 februarie, pe străzile din Crimeea au apărut bărbați în măști de schi cu arme automate. Localnicii au votat la referendum comerțului ucrainean pentru cetățenia rusă, iar Putin a trofeul. În doar câteva zile polularitatea sa a sărit de la 65% la 80% şi se menţine încă pe val.

Pentru a se asigura că restul Ucrainei nu iese de sub sfera de influenţă a Rusiei, Putin susţine separatiștii, drojdia societății, în două provincii de la frontieră, Donețk și Luhansk. Este o mutare menită să forțeze guvernul Ucrainei şi să rescrie constituția țării pentru a permite autonomia locală, chiar în provinciile separatiste, unde extremiştii ruşi să poată avea de veto asupra politicii externe și comerciale ale Ucrainei.

Astfel, Putin de a opri aderarea Ucrainei la Uniunea Europeană, chiar înainte de a începe acest proces. Încă n-a obţinut dreptul de veto pe care şi-l doreşte, dar este cert că a câştigat votul ruşilor. Ucraina rămâne blocată în umbra Rusiei, iar Putin le poate spune ruşilor că a ajutat luptători pentru libertate să obţină victoria şi să ţină agresorii occidentali departe de frontierele ruse.

Acum bombardează Siria. Cu această mişcare, Putin obţine două lucruri. În primul rând, le reaminteşte cancelariilor occidentale că Rusia rămâne un jucător major la nivelul politicii mondiale. Oicialii americani avertizează că ruşii nu atacă jihadiştii ISIS, ci rebelii sprijiniţi de Statele Unite care vor plecarea de la putere a lui Bashar al-Assad, aliatul ruşilor de multă vreme.

Îndiferent dacă aceste acuzaţii sunt sau nu adevărate, Putin a trecut la acţiune în teatrele de operaţiuni, iar dacă Barack Obama nu vrea ca piloții americani să se confrunte cu avioane de luptă rusești, trebuie să accepte situaţia.

În al doilea rând, prin susținerea Bashar al-Assad, Putin protejează poziția Rusiei în regiune. Siria îi oferă astfel lui Putin un punct de sprijin foarte solid în Orientul Mijlociu. Asta în parte pentru că al-Assad permite ca Rusia să aibă o baza navala de la Tartus, de-a lungul coastei de sud a Siriei. Este un port vital pe Marea Mediterană și singura bază militară rusă în afara teritoriului fostei Uniuni Sovietice.

Statele Unite şi UE fac toate eforturile pentru a-l elimina de la putere pe Bashar al-Assad, iar asta amenința influenţa Rusiei în regiune. Vladimir Putin este hotărât să dovedească faptul că Rusia nu va fi lăsată pe dinafară. Ca și în Ucraina, această strategie este de natură să dea rode. Este, de asemenea, probabil să mărească riscurile de terorism în Rusiei, mai ales când atacurile aeriene vizează Isis, comentează Ian Bremmer, expert pe politici de risc, pentru Huffington Post.

Totuși, el avertizează că, la un moment dat, ruşii vor dori ca "tătucul" să le ofere condiţii mai bune de trai. Pentru a amâna acea zi a judecății cât mai mult, Putin are nevoie de victorii - în special de cele care proiectează imaginea Rusiei drept putere mondială. Încă o dată, el obține aceste victorii. Pentru moment este pe val - și este socotit o forță la nivel internaţional.