Republica Moldova, asigurată cu gaze naturale pentru sezonul rece. SA Moldovagaz anunță sursele de achiziție

Republica Moldova, asigurată cu gaze naturale pentru sezonul rece. SA Moldovagaz anunță sursele de achizițieGaze naturale. Sursa foto: Facebook/ Virgil Popescu

Republica Moldova. Societatea pe Acțiuni (SA) Moldovagaz a finalizat în proporție de 100% achiziția volumelor gazelor naturale necesare pentru întregul sezon de încălzire pentru malul drept al Nistrului. Este vorba de perioada octombrie 2024-martie 2025.

Procedura de procurare a fost inițiată în luna iulie curent și încheiată cu succes la data de 12 decembrie.

Volumul gazelor achiziționate

În total au fost procurate gaze naturale în cantitate de 7 952 196 MWh sau estimativ 747,9 milioane m3. Prețul mediu ponderat de procurare este de 47,88 EUR/MWh. Cifra constituie aproximativ 509,15 EUR/1000 m3, sau circa 9 842,89 MDL/1000 m3, cu livrarea până la Punctul Virtual de Tranzicționare (PVT) al Republicii Moldova.

Facturile la gazele naturale

Gaze naturale. Sursa foto: Dreamstime.com

Cantitatea de bază a gazelor în mărime de 7 443 773 MWh (circa 700,1 milioane m3) a fost achiziționată pe platforma de tranzacționare SRL „Bursa Română de Mărfuri (Romanian Commodities Exchange) Est” în perioada august – decembrie 2024. Este vorba de piața GasForward (31 tranzacții) cu o cantitate de 7 184 259 MWh (circa 675,6 milioane m3). Totodată, au fost făcute achiziții de pe piața SPOT (142 loturi) - 259 514 MWh (circa 24,5 milioane m3).

Restul volumelor de gaze naturale - 508 423 MWh (circa 47,8 milioane m3) este procurată de la SA „Energocom”. Acțiune realizată în baza Hotărârii de Guvern cu privire la aprobarea obligației de stocare a gazelor naturale.

Republica Moldova, în stare de urgență

Din data de 16 decembrie, Republica Moldova intră în stare de urgență. Regimul special a fost instituit joi în sectorul energetic, pentru o perioadă de 60 de zile. Inițiativa a fost prezentată în plenul Parlamentului de premierul Dorin Recean.

Potrivit prim-ministrului, decizia de a institui starea de urgență a fost luată pe fundalul riscurilor legate de o posibilă sistare a livrărilor de gaze către regiunea transnistreană, începând cu 1 ianuarie 2025.

Premierul Dorin Recean în plenul Parlamentului

Premierul Dorin Recean în plenul Parlamentului. Sursa foto: Telegram/Daniel Vodă

„Ne confruntăm cu probleme majore, însă acestea nu au fost cauzate de noi - de Guvern sau de poporul nostru. Doar uniți vom depăși și această criză. Să fim solidari cu cei mai vulnerabili, să fim solidari unii cu alții, solidari cu eforturile noastre ca țara să depășească problemele. Să renunțăm la populism și la acuzații care nu duc la soluții și să lucrăm cu responsabilitate pentru a proteja cetățenii și a ne asigura că mergem înainte. În ciuda problemelor pe care le avem, în curând se apropie sărbătorile de Crăciun și Anul Nou, sărbători de iarnă care ne unesc familiile. Vă doresc tuturor ca acesta să fie ultimul an în care trăim lângă un război înfiorător, ultimul an în care ne simțim amenințați”, a spus premierul, în plenul Parlamentului.

Proiectul a fost votat de fracțiunea partidului de guvernământ PAS și a acumulat 56 de voturi pro.

Ne puteți urmări și pe Google News