Femeia care a donat organele fiului ei îşi spune acum că are mai mulţi copii şi se roagă să fie fericiţi şi să facă fapte bune cât vor trăi.

Mică de statură, cu mâinile muncite, seamănă mai degrabă cu un băiat care nu a împlinit încă 20 de ani. În realitate, Elisabeta C. are 30 de ani şi locuieşte în Moldoveneşti, un mic sat de maghiari aflat la poalele Munţilor Apuseni, în judeţul Cluj. A absolvit liceul agricol din Turda, profilul medicină veterinară, dar nu a muncit în domeniu niciodată.

Stă, de câteva luni, într-o cameră din vechea şcoală a satului, clădire transformată de primărie în casă pentru cei care nu au unde să locuiască. Până de curând, cu toate greutăţile şi lipsurile, a fost fericită să aibă grijă de cei doi copii ai ei, o fetiţă de nouă luni şi un băiat de trei ani, pe care îi creştea singură. Acum, ar da orice să întoarcă timpul înapoi, cu câteva luni în urmă, când îşi putea ţine băiatul, pe Andrei, în braţe. Dar nu mai poate, pentru că fiul ei a murit. „Nu accept niciun ajutor“ S-a întâmplat sec, ca o lovitură năprasnică. În luna ianuarie, fiul Elisabetei a răcit. „Am fost la medic cu el, am primit reţetă, am luat medicamentele şi am început să fac tratamentul. Asta se întâmpla pe 31 ianuarie, într-o zi de joi. Duminică, băiatul meu a intrat în comă. Avea febră mare, era ca o legumă. Am chemat Salvarea. Au venit după două ore şi au dus copilul la spital, la Cluj“, povesteşte femeia.

Băieţelul Elisabetei a stat timp de două săptămâni în comă. Apoi, medicii au stabilit că nu se mai poate face nimic. Mama copilului a înţeles că se află în mijlocul unei tragedii şi ceva mai presus de ea a făcut-o să ia o decizie importantă. „Când mi-au spus că i s-a oprit creieruţul, m-am gândit că se pot salva alte vieţi şi am fost de acord ca doctorii să-i ia rinichii“, povesteşte ea, simplu.

De la Andrei, intrat în moarte cerebrală, medicii clujeni au prelevat rinichii şi i-au transplantat la cei doi copii care aveau nevoie de transplant de rinichi. „Acum, simt că băiatul meu nu a murit şi că am mai mulţi copii. Le doresc celor doi băieţei care au rinichii fiului meu să crească mari, frumoşi şi fericiţi şi să facă şi ei mult bine altor oameni necunoscuţi, aşa după cum au primit“, ne-a spus Elisabeta.

„Am făcut treaba asta pentru că aşa am crezut eu şi de aceea vreau să rămân necunoscută. Nu vreau să fiu ajutată pentru gestul meu. Vreau să fie clar pentru toată lumea: eu nu mi-am vândut copilul şi de aceea nu accept niciun ajutor. Mai multă fericire decât să-i văd zâmbind pe copiii care au primit rinichii fiului meu şi pe părinţii lor nu mai există acum pentru mine“, mai spune ea. MAMA DESPRE FIUL EI Era cel mai frumos copil din lume, cel mai bun şi cel mai isteţ Despre băiatul ei, Elisabeta spune că era cel mai bun copil din lume, cel mai frumos şi cel mai isteţ. „Avea o curiozitate extraordinară. Orice îl interesa“, spune femeia, mândră. Copilul mergea la grădiniţă. După ce s-a întâmplat tragedia, Elisabeta s-a dus să-i ia lucrurile. „Am găsit o fotografie făcută în ianuarie pentru felicitarea de 8 Martie, pentru mine“, spune Elisabeta, printre lacrimi.

Viaţa ei este grea şi din cauza prejudecăţilor sătenilor. Pentru că mulţi nu înţeleg că ea îşi creştea singură copiii. Nici măcar părinţii ei n-au înţeles-o. Au rupt orice relaţie cu ea. „Mulţi din sat cred că mi-am vândut copilul. Când am venit acasă, după ce a murit copilul, au venit oameni să-mi ceară bani împrumut. Credeau că aş fi plină de bani. Pot oamenii să zică ce vor, eu nu le pot închide gura. Dar niciunul nu ştie nici măcar că mi-am îngropat copilul cu bani de la primărie“, mai spune femeia.

Într-adevăr, primarul comunei, Paul Kanyaro, spune că a fost impresionat de drama Elisabetei şi că a decis să-i acorde un ajutor de urgenţă de 700 de lei, pentru a putea face înmormântarea copilului. „Am dat banii din buzunarul meu până când o să fie şi hotărârea oficială“, a spus primarul. De altfel, autorităţile satului au sprijinit-o cât au putut de mult. Referentul pentru probleme sociale, Cristina Bojan, s-a ocupat în întregime de înmormântare. „Am fost împreună cu viceprimarul şi am cumpărat sicriul, după care am adus copilul acasă. Este o dramă tot ce s-a întâmplat, dar este bine că alţi copii sunt bine sănătoşi“, a spus Cristina Bojan. Anul acesta a primit din partea bisericii unitariene lemnele pentru iarnă.

Preotul satului, Miklos Szekely, este unul dintre localnicii care o ajută cel mai mult pe Elisabeta. „Când trăia băieţelul ei, o ajutam cu mâncare şi haine. Este o femeie care a avut multe de suferit la viaţa ei. Am ajutat-o de la biserică şi cu lemne pentru iarnă“, a spus preotul Szekely. În rest, singurele venituri oficiale ale Elisabetei erau indemnizaţia de maternitate primită pentru fetiţa de nouă luni şi alocaţia băiatului. Altfel, cât era ziua de lungă, femeia muncea ba cu ziua, pe la localnici, ba cosea una-alta la maşină. „Fac haine pentru femeile din sat, fac aşternuturi de pat. Nu am putut trăi din banii copiilor, nu se poate aşa ceva. Copiii trăiesc din banii părinţilor, nu invers“, spune Elisabeta.

STATISTICI

Aproape 2.000 de români au nevoie de transplant de rinichi, inimă sau ficat Potrivit legii, familia donatorului nu poate pretinde sume de bani sau alte bunuri în schimbul consimţământului. Atunci când îşi dau acordul pentru prelevarea de organe, membrii familiei consimt că gestul lor e un act profund umanitar şi nu au niciun fel de pretenţii materiale sau de altă natură.

Legea le interzice medicilor să divulge informaţii cu privire la identitatea donatorului, cu excepţia cazurilor când familiile donatorului sau primitorului consimt la acest fapt. Peste 1.600 de români se află în prezent pe listele de aşteptare pentru un transplant de rinichi, 313 aşteaptă un ficat compatibil, iar alţi 80 au nevoie de o inimă nouă. Donatori sunt încă foarte puţini, iar medicii îşi pun speranţele în noua lege a transplantului, care să prevadă acordul prezumat. „În acest fel, românii îşi vor putea da din timpul vieţii acordul pentru donarea de organe“, explică directorul Agenţiei Naţionale de Transplant, Victor Zota.

În România, între 97-98% din operaţiile de transplant renal rămân reuşite după un an, 87- 90% după cinci ani şi 82% după zece ani, afirmă profesorul Ionel Sinescu, şeful secţiei clinice de chirurgie urologică şi transplant renal de la Institutul Clinic Fundeni. În cazul transplantului de ficat, peste 90% dintre pacienţi nu au probleme în primul an de la operaţie şi 65% după cinci ani.

La ficat, compatibilitatea între donator şi primitor depinde de grupa de sânge şi de RH, care trebuie să fie identice. La rinichi, în afara compatibilităţii de sânge şi de RH, trebuie ca primitorul şi donatorul să aibă anumite caracteristici imunologice similare. RENĂSCUŢI „Nu există cuvinte de mulţumire“

Medicul Dan Luscalov, de la Institutul de Urologie şi Transplant Renal din Cluj-Napoca, a declarat că cei doi copii se simt bine şi că rinichii transplantaţi funcţionează bine. „De acum încolo nu vor mai face dializă şi sperăm că se vor dezvolta normal“, a spus Luscalov.

CLAUDIU. Are 11 ani şi e din Oradea. Stă cuminte în salonul de la Terapie Intensivă, se simte bine şi are puterea să zâmbească. La vârsta lui, arată ca un copil de 6 ani. Acesta a fost, de altfel, semnalul de alarmă pentru părinţi: „Nu creştea, era mai mic cu 20 de centimetri decât copiii de vârsta lui. Anul trecut am mers la spital. După mai multe analize, medicii au pus diagnosticul: rinichi polichistici. Avea chisturi la rinichi şi asta nu-i permitea să se dezvolte normal“, ne-a povestit mama băiatului, Lidia. Şansa i-a surâs copilului. „Domnii doctori ne-au telefonat să ne cheme la Cluj, că au găsit un rinichi pentru copilul nostru. Am plecat cât am putut de repede“, povesteşte femeia. COSMIN. Are 12 ani şi e din Paşcani. Făcea dializă de câţiva ani şi asta ajunsese să-l traumatizeze. „Nu mai voia să meargă cu Salvarea la Iaşi. De trei ori pe sâptămână mergeam cu el cu maşina noastră, cale de 90 de kilometri dus-întors“, spune tatăl băiatului, Adrian. Cosmin suferă de sindrom nefrotic de la vârsta de 3 ani. „Am făcut un tratament super scump, în urma căruia boala nu a mai evoluat. În aprilie 2006, am fost la un control la Clinica de Urologie şi ne-au recomandat ca băiatul nostru să înceapă şedintele de dializă. A fost un calvar. Acum nu am cuvinte să-i mulţumesc mamei copilului care a donat organele. Nu există cuvinte de mulţumire“, ne-a spus şi Alina, mama băiatului.

Citiţi şi "Trei adulţi au primit viaţă de la un copil ucis pe „zebră“"!