Fostul hotel Mara, de lângă Gara de Nord, rebotezat Sir, intrat în lanțul hotelier omonim, are 81 de camere, double sau single, cu 126 de locuri de cazare. La prânz, 121 de locuri erau deja ocupate și până deseară se vor ocupa precis toate paturile.

O sută de bărbați fără adăpost, restul fiind femei, au ajuns să trăiască într-un mod pe care nici nu și-l puteau imagina în urmă cu câteva săptămâni. De teama răspândirii virusului ucigaș chinezesc, Direcția Generală de Asistență Socială a Municipiului București a închiriat hotelul cu totul. Bașca și altul din zona Colentina, al aceleiași companii hoteliere, dar unde mai sunt încă locuri libere, că nu toți boschetarii se dau duși de pe stradă.

211 lei și 15 bani pe cap de boschetar

Sărmanilor fără adăpost li se servesc trei mese calde pe zi, li se schimbă lenjeria de pat o dată pe săptămână, sunt igienizați și li se spală și curăță hainele săptămânal. Per total, municipalitatea plătește pe cap de boschetar spălat și parfumat 211 lei și 15 bani pe zi. În mod normal, conform banner-ului afișat deasupra intrării, numai cazarea costă 20 de euro sau 95 de lei zilnic.

Ana Bran, coordonatoarea temporară a „adăpostului” ad-hoc – denumit pompos „Centru Social” – nu e de acord cu abordarea reportericească: „Ei se numesc «persoane adulte fără adăpost» sau «beneficiari»!”. Mă rog, tot boschetari.

Tânăra de 31 de ani, în fapt șefă de birou administrativ la DGASMB, graseiază fermecător în timp ce explică: „O parte au fost aduși de pe stradă de colegii de la «Servicul de Urgențe Sociale» și altă parte au fost culeși de către polițiști. Dar sunt unii, mai puțini, care au venit singuri”. Normal, că le e bine.

Trei mese calde, psiholog și lipsa țigărilor

De dimineață, locatarii hotelului de trei stele de lângă Gara de Nord, au primit la breakfast două sendvișuri cu mezel și cașcaval și cafea. Că ceai nu prea vor. La prânz au mâncat ciorbă de fasole și pulpă de porc la tavă cu cartofi natur, iar seara se vor delecta cu macaroane cu telemea de văcuță rasă peste pastele „al dente”. Mai că-ți vine să te muți acolo. Unde mai pui că au și psiholog care să-i asculte dacă se plictisesc unii de alții și n-au cu cine vorbi.

Dar problema mare pe care o întâmpină asistenții sociali o reprezintă, paradoxal, țigările. Pentru că majoritatea „beneficiarilor” au acest viciu sau plăcere, cum vrei să-i spui. „Nefiind pe stradă le este foarte greu să facă rost de țigări. Și, atunci, n-ai cum să-i împiedici să plece din «hotelul-adăpost». Ăsta e riscul… Să părăsească locul și să ajungă înapoi, poate definitiv, pe stradă. Atunci, dacă sunt reperați de echipele DGASMB sau de Poliție sunt readuși în centrele sociale. Dar numai cu voia lor. Cu forța nu se poate..”, e dezolată Ana Bran.

Dar nu le e frică oamenilor fără de adăpost de contaminarea cu coronavirusul? Fata dă din umeri a neputință: „ Unii dintre ei, care se uită la televizor, că toate camerele au TV, au înțeles pericolul. Da’ pe majoritatea nu-i interesează”.

I-a ars casa, i-au ars actele, dar mintea i-a rămas întreagă

Unul dintre „clienții” hotelui devenit azil de săraci este Codruț Pop, de 67 de ani, fost economist. A ajuns pe stradă după ce i-a murit mama și i-a ars casa de la Cumpăna, din județul Constanța, împreună cu toate actele. E căsătorit, are trei copii, dar s-a despărțit de nevastă-sa, fără să divorțeze, acum 12 ani. Nimănui nu-i mai pasă de el. N-a putut să-și depună actele de pensie, că nu le mai are. I-au ars.

„Până la treaba cu Coronavirusul am dormit în sala de așteptare din aeroportul Otopeni. Mă lăsau…, că mă cunoșteau, că am lucrat o vreme acolo ca șef de serviciu”, lăcrimează săracul. Are pantofii lustruiți și e curat de nici n-ai zice că-i un om al străzii.

Spune că la hotel sunt condiții excelente, la care nici nu visa: „E greu, în schimb, cu unii dintre colocatari…”. De înțeles. Nu toți boschetarii a studii superioare.

Domnul Codruț vrea să-și găsească de muncă: „Pot munciiși casier, nu ca economist. Am nevoie de un venit și vreau să-mi rezolv problema cu pensia”. Îl umflă plânsul. Ce a fost și ce a ajuns.

Bătută și cu banii luați

Într-o cameră de la un etaj superior e cazată Maria Cornelia Gherghel, o țărăncă din județul Mureș, de 42 de ani, care a fugit de acasă după ce s-a săturat de bătăile luate de la maică-asa vitregă, după ce, în prealabil și-o furase și de barbatul ei la fel de violent. A venit la București cu gândul să ajungă în Italia, numai că soarta i-a fost potrivnică. Virusul chinezesc a împiedicat-o să ajungă la Roma unde voia să se angajeze ca orice numai să facă niște bănuți.

Au tâlhărit-o și niște taximetriști de telefon și a mai rămas cu 50 de euro pe care-i ține în portofel ca pe o icoană. „M-au adus aici polițiștii din Gara de Nord”, povestește femeia. Și sughite de plâns: „Am o fetiță, da’ a rămas la taică-său. Și nici el nu mă ajută, că n-are…”. Conchide, după ce-și șterge lacrimile: „Aici e frumos, e bine…, ca la hotel”.

O viață de câine

Nici Florentina Dragon, o educatoare de 61 de ani din Giurgiu n-a avut o viață mai bună. Ba, poate, chiar mai rea. S-a căsătorit la 21 de ani cu un băiat din comuna Vlad Țepeș. După 12 ani de căsnicie și silnicie l-a părăsit, sătulă de bătăile primite de la soțul devenit alcoolic. O vreme a locuit cu un pensionar căruia îi făcea menajul și avea grijă de el. Era convenabil, că nu plătea chirie și-i ajungea salariul să trăiască decent. „23 de ani am stat la omul acela, dar a murit și, după o lună de la înmormântare, fiul său m-a dat afară. Eram ieșită la pensie anticipat… Banii erau puțini”, se spovedește femeia, ca la popă.

În ultimii cinci ani, a locuit tot la niște bătrâni, apoi în altă parte și-n altă parte, cu traista-n băț. Și a mai făcut o greșeală: „Am renunțat la pensie în favoarea unui nepot unde mă aciuasem și care nu mai făcea față cu chiria și ratele la bancă. Am ajuns iar pe drumuri…”. Femeia nu mai are lacrimi de arătat. A dormit tot la aeroport că o lăsau și SRI-știi și agenții de pază să stea acolo, că era decentă, curată, îngrijită și nu deranja pe nimeni.

De trei zile, doamna Florentina a ajuns la hotel, după ce au gonit-o din aeroport, de când cu balamucul cu Covid-19. A ajuns în Piața Romană și a avut noroc. A „pescuit-o” în doar un sfert de oră o ambulanță și a „livrat-o” la Hotelul Sir. Se ghemuiește și se face mică-mică: „Aici e mai frumos ca-n vise”.