VIDEO/ Nu sunt căsătoriți, însă au avut parte de o a doua „lună de miere”. Ellie White și Doru Tinca se pregătesc să o facă și pe cea de-a treia

VIDEO/ Nu sunt căsătoriți, însă au avut parte de o a doua „lună de miere”. Ellie White și Doru Tinca se pregătesc să o facă și pe cea de-a treia

Ellie White și Doru Tinca se cunosc de 14 ani și au împreună doi copii, însă până acum nu au ajuns în fața altarului. Cei doi au amânat nunta, însă nu și „luna de miere”. Artista ne-a mărturisit că printre concerte, înregistrări și creșterea celor doi copii, își găsesc timp să fugă într-o vacanță romantică, doar ei doi.

De când au devenit părinți, cântăreața Ellie White și soțul ei, managerul Doru Tincă, s-au concentrat doar asupra celor doi copii și a carierei artistei. Astfel se face că, înafara unei petreceri de logodnă, cei doi nu și-au găsit efectiv timp să-și organizeze nunta, însă în acești 14 ani s-au comportat ca și cum ar fi căsătoriți cu acte în regulă. Dacă peste nuntă au sărit, nu același lucru l-au făcut și cu „luna de miere” de care au avut parte de două ori.

VEZI GALERIE FOTO Poza 1/15

. „Anul trecut am fost în Grecia doar noi, a doua oară când am fost în Grecia și l-am cărat pe munți. L-am cărat pe Mytikas, cel mai înalt vârf din Olimp și i-a plăcut. După s-a „răzbunat” și m-a cărat el pe mine la Delphi și era să leșin pe acolo. A fost frumos”, a declarat Ellie White pentru EVZ. Cântăreața ne-a mărturisit însă că au avut parte de doar două vacanțe în doi, poate urmează și o a treia după nunta pe care speră să o facă în această toamnă. În rest, cei doi copii, Mihai și Maria, îi însoțesc peste tot.

Ne puteți urmări și pe Google News

Acum am bronz de Grecia. A fost așa un doi în unu vacanța asta pentru că am și filmat pentru cel mai recent videoclip și am stat și cu copiii la plajă. Ne-am distrat. Noi am mers cu copiii în vacanță de când avea Mihăiță un an și Maria patru luni. Nu am fost genul acela de părinți panicați să nu ne scoatem copiii din casă până la cinci ani. Sunt de părere că cu cât îi scoți mai repede și îi obișnuiești cu zona asta și cu modul tău de viață cu atât se vor obișnui mai repede și nouă ne va fi mai ușor pe parcurs. Așa că nu avem nicio problemă să mergem cu ei. I-am cărat cu noi peste tot, și cu mașina și cu avionul. N-avem nicio problemă cu ei”, ne-a mai mărturisit Ellie.

Nu vrea ca niciunul dintre copii să-i calce pe urme

În ceea ce-i privește pe cei doi copii, deși ambii părinți se învârt în industria muzicală din România, Ellie speră ca nici Mihai, nici Maria să nu-și dorească să devină artiști, ci să se îndrepte către alte profesii. „Mihăiță a avut la un moment dat, în timpul școlii, o oră în care trebuia să spună ce își dorește să fie atunci când va fi mare și el a spus că vrea să fie DJ. Sper să-i meargă având în vedere faptul că are un tată care se ocupă de această zonă și o să-i fie mai ușor decât mi-a fost mie. Pe lângă asta face și lecții de pian. Maria m-a auzit dând lecții de canto unei fetițe cu care fac lecții și mi-a spus că vrea să facă și ea cu mine. Ea este mai mult pe zona de dansat. Îi place foarte mult. Am dus-o la gimnastică, este foarte mobilă, flexibilă. Mi-aș dori tare mult ca ambii copii să meargă pe alte zone, să facă zona asta artistică ca și hobby. Să aibă un job cu un salariu fix, fără mare stres, să aibă carte de muncă”, a mai spus artista pentru EVZ.

Video: Răzvan Vălcăneanțu