VIDEO/ Nicolae Mitea s-a făcut băiat de casă. Își petrece timpul la piscină cu fiica și soția lui

VIDEO/ Nicolae Mitea s-a făcut băiat de casă. Își petrece timpul la piscină cu fiica și soția lui

Ani la rândul, fostul fotbalist Nicolae Mitea a ținut prima pagină a ziarelor și a făcut turul emisiunilor de divertisment, prin prisma relațiilor pe care le-a avut cu Raluca Tănase și Andreea Tonciu. După despărțire, sportivul a devenit o persoană extrem de discretă, s-a însurat și are o fetiță și se declară mai mult decât fericit cu viața lui de acum.

După două relații extrem de mediatizate, Nicolae Mitea a preferat să-și țină familia departe de ochii curioșilor, așa că a renunțat complet la lumea mondenă, la fotbal și s-a orientat către imobiliare.

[soc_slider_shortcode id="4232756"]

Se pare că îi merge destul de bine din postura de om de afaceri, căci, pe lângă partea financiară, are și destul timp pe care să-l petreacă în compania celor mai importante femei din viața lui: fiica și soția lui. În compania Irinei și a Arianei, fiica în vârstă de patru ani, l-au întâlnit și fotoreporterii EVZ.

Pe o vreme caniculară, fostul fotbalist a ales să-și ducă fetele la o celebră piscină din Capitală. Acolo, Irina și Ariana s-au întrecut în salturi în apă, în timp ce Mitea le urmărea de pe un șezlong. După urmele de bronz, se pare că pentru Niky era prima dată din această vară când a stat cu adevărat tolănit la soare, nu același lucru putem spune de soția lui, care era destul de bronzată. Așa cum reiese și din fotografii, Mitea pare extrem de fericit alături de Irina și de minunăția lor de fetiță.

Fiica l-a băgat în ședință

La un moment dat, după ce s-a bălăcit cu mama ei în zona special amenajată pentru copii, Ariana a venit la tatăl ei. După cum gesticula micuța și, cum îi explica tatălui ei, se pare că aceasta își dorea să se joace în apă și cu fostul fotbalist. Din păcate, nu a avut prea mare succes, căci Mitea nu s-a lăsat înduplecat, preferând să stea tolănit pe șezlong și să o urmărească cu privirea.

 

Ne puteți urmări și pe Google News