VIDEO. N-ai fi crezut că Andreea Berecleanu poate să fie capabilă de așa ceva. Ce le-a făcut copiilor ei când erau mici
- Denisa Macovei
- 18 septembrie 2021, 08:30
Andreea Berecleanu pare genul de femeie care evită conflictele și este mereu extrem de calmă. Nu la fel de pasivă este și când vine vorba de cei doi copii ai ei, Eva și Petru. Cine nu o cunoaște nu și-ar putea imagina cum este cu adevărat în rolul de mamă, și cât de super protectivă este când vine vorba de Eva și Petru.
Prezentatoarea știrilor Prima TV s-a numărat printre acele mame care au avut grijă ca între cei doi frați să nu existe gelozii și mai ales nici minciuni, astfel încât, acum când Eva are 20 de ani, iar Petru 16 ani sunt cei mai buni prieteni.
[soc_slider_shortcode id="4256361"]
„Acum sunt parteneri. Ce este cel mai important, este un lucru la care eu am ținut foarte mult și se întâmplă și acum, este că nu se trădează. În sensul că nu se pârăsc, nu-mi spun lucruri unul despre celălalt pe care nu le cunosc. Chiar dacă sunt mărunțișuri, chiar dacă sunt superficiale, nu se trădează. De mici i-am învățat să nu vină să-mi spună separat unul despre celălalt”, a povestit Andreea Berecleanu pentru EVZ.
Ceea ce copiii ei au aflat destul de târziu este că, de-a lungul timpului, Andreea le-a urmărit din umbră fiecare mișcare. Și nu este doar metaforic vorbind, ci recunoaște că s-a ascuns în tufișuri pentru a se asigura că Eva și Petru sunt în locul în care i-au spus că merg atunci când au plecat de acasă. „Ca mamă îți vine să-i controlezi și e foarte bine că-ți vine. Nu i-am controlat în telefoane, ci în felul meu. Îi urmăream când ieșeau în parc sau în diverse cercuri de prieteni, pe care bineînțeles le cunosc, dar trebuia să știu exact ce se întâmplă. Fără să-i agasez, să-i presez, dar trebuia să fiu atentă și sunt atentă în continuare că așa e normal. Nu-mi place asta cu căutatul în telefon deloc”, ne-a mai povestit amuzată prezentatoarea TV. Deși pare o imagina desprinsă din filmele cu spioni, lucrurile nu stăteau chiar așa. Soția doctorului estetician Constantin Stan nu stătea pitită ore întregi la pândă, ci se organiza în așa fel încât, dacă exista posibilitatea să fie văzută de vreunul dintre copii sau de prietenii lor, totul să pară a fi o coincidență.
„Plimbarea de seară în parc mi-o fac oricum. Chiar m-am întâlnit, de foarte multe ori, când nu se așteptam. Ne-am întâlnit față în față, ei crezând că sunt acasă sau în altă parte. Nu este bine ca adolescentul să simtă vreo neîncredere din partea părintelui. Cumva lucrurile astea trebuie să vină firesc. Dacă eu mă plimbam în parc, evident că s-au întâlnit cu mama în parc pentru că își făcea plimbarea de seară. A fost o „coincidență”.
Acum nu mai este cazul să recurgă la astfel de tertipuri, căci este de părere că atât Eva, cât și Petru i-au câștigat încrederea deplină. „Chiar zilele trecute îmi spunea Eva că a întâlnit mulți părinți ai prietenilor ei și, privind retrospectiv, și-a dat seama că eu am fost foarte echilibrată. Mi-a zis că nu am fost nici extrem de dură, nici foarte permisivă și chestia asta cumva a venit ca un feedback. Se pare că Eva a tras concluzia că am fost echilibrată”, ne-a mai povestit Andreea Berecleanu.
Video: Răzvan Vălcăneanțu