Anul viitor, Ayan Schawartzenberg va împlini 18 ani, vârstă la care nu mai depinde legal de părinții lui și la care își poate lua viața în propriile mâini. Fiul Mihaelei Rădulescu și a lui Elan Schwartzenberg a făcut deja primul pas spre propria independență, lucru care o întristează un pic pe mama lui, care și-ar dori să-l aibă mereu aproape de ea.
Mihaela Rădulescu ne-a mărturisit că este conștientă de faptul că fiul ei a crescut și că nu mai este deloc copilul acela timid pe care încerca să-l țină cât mai mult în brațe și să-l protejeze, însă nu este pe deplin pregătită pentru următorul lui pas, acela de a pleca de acasă.
[soc_slider_shortcode id="4252672"]
„Am început mai demult să simt că s-a făcut așa mare. Din momentul în care m-a depășit la înălțime și am început să mă tot uit în sus. Cumva noi, mamele, tot avem senzația că ei încă trebuie să mai fie mici, acolo undeva. Între timp nu mai pot să-l iau în brațe așa mult, când stau lângă el văd un picior măsura 44, adică toate schimbările astea, deși se întâmplau acolo în timp, le vezi așa parcă dintr-o dată.
M-am obișnuit și cu asta. Sigur că am nostalgia în care tot mă gândesc ce mișto era când mic sau ce dor îmi e să mai pot să-l strâng în brațe. E o altă etapă, trece și nostalgia, privesc cu toată atenția ce se întâmplă cu el la vârsta sta, ce îi place, cine e, începe să-și contureze personalitatea de om mare. E la fel de fascinantă și etapa asta, doar că e un pic mai dură pentru mamele ca mine, care sunt obișnuite să fie acolo la smotoceală permanentă”, a povestit Mihaela Rădulescu pentru EVZ.
Studiază la o școală în Statele Unite
Faptul că în ultimii ani Mihaela s-a împărțit între România și Monaco, dar și alte destinații unde avea treabă Felix Baumgartner, iubitul ei, iar fiul ei a ales să urmeze cursurile unei școli din America, a făcut ca cei doi să nu simtă atât de grea această trecere firească a lui Ayan către maturitate. „Mă antrenez pentru plecarea lui de acasă. El a plecat deja la o altă școală, în America, și deja primul pas e făcut. Deja sunt obișnuită cu goliciunea din camera lui și din casă, dar vine în fiecare vacanță, mă duc destul de des și eu în vizită. Încet-încet mă pregătesc mai mult eu decât el de plecarea lui de acasă pentru că întotdeauna e mai greu pentru părinți, pentru ei e simplu și oricum sunt cuceriți de tot ce li se întâmplă. Mă antrenez, sunt pe drumul cel bun, reușesc să supraviețuiesc câteodată și o lună fără el, e foarte greu, dar încerc”, ne-a mai povestit Mihaela Rădulescu.
Video: Răzvan Vălcăneanțu