VIDEO. După 10 ani, Ada Condeescu e încă atașată de rolul din „Loverboy”. „Mi-a luat mult să înțeleg lumea prostituatelor”
- Denisa Macovei
- 1 iulie 2021, 09:34
În timp ce multor actori le este greu să aleagă unul dintre rolurile pe care le-au interpretat de-a lungul carierei, Ada Condeescu nu a reușit să aleagă un alt peronaj preferat, deși au trecut 10 ani și a jucat în alte roluri. Pentru actriță, emblematic pentru cariera ei este personajul din „Loverboy”.
Ada Condeescu a câștigat premiul „The Heart of Sarajevo” (nr. Inima orașului Sarajevo) pentru cea mai bună actriță la Festivalul de Film de la Sarajevo, pentru rolul Veli din filmul „Loverboy” și trofeul „Shooting Stars” la Festivalul de Film de la Berlin. Însă nu acesta este motivul pentru care Veli rămâne personajul ei preferat.
[soc_slider_shortcode id="4225280"]
„În continuare aș spune că este Veli din „Loverboy” pentru că acolo pot să spun că mi-am adus cel mai mult aportul în zona de construcție de personaj. Era un personaj foarte îndepărtat de mine și atunci am căutat foarte mult să-l construiesc pas cu pas. Am făcut foarte multă documentare cu fetele dintr-un centru al victimelor de trafic de ființe vii. Pentru mine a fost o experiență foarte personală, adică mi-a luat destul de mult să înțeleg acea lume a fetelor traficate, să spunem lumea prostituatelor. După acea experiență am înțeles-o cu totul altfel și am văzut-o cu totul altfel. M-a ajutat mult că am ajuns să vorbesc cu victimele acestor rețele de traficanți”, a declarat Ada pentru EVZ.
Actrița se implică atât de mult în construcția unui personaj încât, până în momentul de față, a rămas în pielea lui până la terminarea filmărilor. „Încerc foarte mult să nu mă distanțez de personaj pentru că îmi place. La noi nu se fac filme toată ziua bună ziua și rolurile pe care am avut șansa să le fac erau atât de puternice și frumoase încât nu mi-am dorit nicio clipă să mă distanțez și nu am avut nici vreun motiv. Acum cu copiii nu știu cum va fi când va trebui să fac așa un rol de la cap la coadă, dar vom vedea. În general rămân în poveste”, ne-a mai povestit Condeescu. Totuși, faptul că are un rol preferat nu o împiedică să se implice la fel de mult și în construcția altor personaje. Pe actriță, nici măcar o sarcină avansată, așa cum s-a întâmplat la filmările pentru cel mai recent film al ei, nu o ține departe de platourile de filmare. „Anul acesta va apărea un film, „Copacul dorințelor”, un film regizat de Andrei Huțulea și toate încasările vor merge către Hospice Casa Speranței, unde eu sunt ambasador și am acolo o apariție foarte interesantă. Eram și însărcinată, destul de însărcinată și abia aștept să mă văd. Premiera acestui film va fi în toamnă”, ne-a povestit Ada, care de-a lungul timpului a interpretat doar personaje pozitive, însă este deschisă și pentru roluri de fată rea. „Tot un rol de om bun am, normal. Un rol de „fată rea” nu știu, mai aștept. Aștept ofertele”.
Arată impecabil după cea de-a doua sarcină
Ada Condeescu și-a făcut apariția marți seară, la Gala Premiilor GOPO într-o ținută care i-a pus silueta în evidență. Cu un top și o fustă lungă, mulată, actrița nici nu părea că la finele anului trecut aducea pe lume un băiețel. Mamă a doi copii, acrița ne-a mărturisit că a scăpat imediat de kilorgame acumulate în sarcină. „Secretul sunt cei doi copii cu care stau destul de mult și care mă ajută să mă mențin în formă: alergat, împins căruciorul și alte sporturi din astea casnice”, a mai spus amuzată Ada pentru EVZ.
Video: Răzvan Vălcăneanțu