Superba Ada Condeescu, STRĂLUCITOARE pe covorul rosu, la Karlovy Vary!
- Anca Simionescu
- 7 iulie 2016, 14:49
La premiera internationala a filmului ”Dincolo de calea ferata”, românii s-au bucurat de o primire SPECTACULOASĂ
Actrita Ada Condeescu si o parte din echipa filmului ”Dincolo de calea ferata” au stralucit la Festivalul de Film de la Karlovy Vary, unde a avut loc premiera internationala a peliculei regizate de Catalin Mitulescu. In orasul pregatit cu multa vreme inainte pentru acest regal cinematografic, echipa filmului ”Dincolo de calea ferata” s-a bucurat de o primire entuziasta din partea publicului.“Am avut parte de o primire minunata la Karlovy Vary! Si in oras, si in sali, se simte traditia artei cinematografice, iar oamenii sunt nerabdatori sa vada filme care sa-i bucure si sa-i emotioneze!” povesteste Ada Condeescu.
Actrita a afisat pe covorul rosu o tinuta care a impresionat si a facut bliturile sa clipeasca necontenit. „Ca de fiecare data, emotiile dinainte de covorul rosu au fost mari! M-am simtit fantastic in rochia creata de Maria Lucia Hohan, o culoare speciala, pe care nu am mai purtat-o pana acum, perfecta pentru covorul rosu de vară! Am avut profesionisti care s-au ocupat de look-ul meu, Tony and Guy si Guerlain, asa ca, la acest capitol, pot spune ca am fost sigura pe mine!” spune Ada Condeescu.
Modul in care a fost primita pe covorul rosu echipa filmului ”Dincolo de calea ferata” a avut un puternic impact asupra acestora: „Impreuna cu o parte din echipa, regizorul Catalin Mitulescu, Ion Ioachim Stroe, editorul filmului, Daniel Mitulescu si Jean Paul Wall, compozitor, am pasit pe covorul rosu la ora 20:00 si da, a fost ceva cu totul spectaculos! Cand mi-am auzit numele strigat la un nivel foarte ridicat de decibeli, in timp ce coboram din masina oficiala a festivalului a fost un moment de emotie maxima pentru mine! Esti cumva intre tu cu tine, intr-un spatiu mic si confortabil si spectacolul blitzurilor si al stralucirii. Sala a fost plina, aproape 2500 de oameni, au fost rasete, dar si emotie. A fost o proiectie foarte reusita! Inca pastrez energia acelei seri si bucuria de a fi prezenta din nou la un alt festival de mare traditie. Sper ca „Dincolo de calea ferata” sa aiba un traseu frumos si plin in toata lumea!”, spune actrita.
Filmul regizat de Catalin Mitulescu si care ii are ca protagonisti pe Ada Condeescu si Alexandru Potocean, „Dincolo de calea ferata”, este singura pelicula romaneasca dintre cele 12 aflate in competitie la cea de-a 51-a editie a Festivalului de Film de la Karlovy Vary.
Trailerul filmului poate fi vazut aici:
Nume sonore ale cinematografiei, printre care Milos Forman sau Jiri Menzel au concurat pentru trofeul Globul de Cristal la acest festival cu traditie. Anul acesta insa, Jean Reno a fost castigatorul Globului de Cristal, premiul special al presedintelui Festivalului.
Institutul Cultural Român de la Praga anunţă participarea românească la Festivalul Internațional de Film de la Karlovy Vary, în perioada 1-9 iulie 2016. Filmele românești prezentate la ediția din acest an sunt următoarele: Dincolo de calea ferată (regia Cătălin Mitulescu), Împreună pentru totdeauna (regia Lina Lužytė) și Dublu (regia Catrinel Dănăiaƫă).