Victorie în instanță pentru Olguța Vasilescu. După șapte ani de procese, „Dosarul Fațada”, închis definitiv: Nu există probe

Victorie în instanță pentru Olguța Vasilescu. După șapte ani de procese, „Dosarul Fațada”, închis definitiv: Nu există probeLia Olguţa Vasilescu este încrezătoare într-un nou mandal la Primăria Craiova. Sursa Foto: Arhiva EVZ

Lia Olguța Vasilescu a fost trimisă în judecată pe data de 19 iulie 2016. Primărița Craiovei a fost acuzată de luare de mită (patru infracţiuni), folosirea autorităţii sau influenţei în scopul obținerii de bani, bunuri sau alte foloase necuvenite (două infracţiuni) şi spălare de bani (două infracţiuni).

Magistrații Tribunalului București au decis, joi, ca „Dosarul Fațada”, în care Lia Olguța Vasilescu fusese cercetată penal pentru luare de mită și spălare de bani, să se închidă definitiv.

De asemenea, Lia Olguța Vasilescu a anunțat că dosarul penal care s-a întins pe parcursul a şapte ani de zile a fost definitiv închis. Primarul Craiovei a anunţat că va cere despăgubiri pentru tot ceea ce i s-a întâmplat în toţi aceşti ani. Suma se ridică la zeci de mii de euro. Mai mult, fostul ministru spune că îl va chema în instanță pe denunțătorul din dosar

După șapte ani de procese, „Dosarul Fațada”, închis definitiv: Nu există probe

„Dosarul Fațada” este închis definitiv! Mulțumiri celor 10 instanțe care s-au pronunțat pe el și au avut curaj să scrie negru pe alb în motivări nu doar că nu există probe, dar și că mi s-a încălcat dreptul la un proces echitabil, jurnaliștilor de curaj care mi-au luat apărarea, precum și avocaților care m-au reprezentat în acest proces care a durat șapte ani: Radu Marinescu, Alice Drăghici, Gheorghe Florea și Alexandru Chiciu!”, a anunţat Lia Olguța Vasilescu.

Şi continuă: „Mă voi îndrepta împotriva denunțătorului din dosar, acest individ nu numai ca a făcut denunțul respectiv, dar din momentul în care DNA a clasat dosarul acum doi ani a continuat sa atace în instanță clasarea şi acum decizia e definitivă. Vreau să cer onorariile avocaților pe acești şapte ani de zile pe care i-am plătit, sunt zeci de mii de euro, şi voi cere plata şi pentru perioada suspendată din funcția de primar”, a declarat primarul Craiovei într-o intervenţie telefonică a Antena 3. Tototdată a mulţumit presei care arelatat corect despre acel dosar.

Lia Olguța Vasilescu, acuzată că ar fi cerut sponsorizări mai multor oameni de afaceri

Dosarul inițial fusese clasat. În 2021 s-au făcut plângeri împotriva soluției de clasare. Acum instanța a decis: „Respinge ca nefondate plângerile formulate de către petenţii NAE DORIAN şi BECHERU PETRU împotriva soluţiilor de clasare dispuse prin ordonanţa din data de 07.12.2020, emisă în dosarul cu nr. 957/P/2015 al Parchetului de pe lângă Înalta Curte de Casație și Justiție – Direcția Națională Anticorupție, Secția de combatere a corupției, menţinută prin ordonanţele cu nr. 7/II-2/2021 din data de 26.01.2021 și 31/II-2/2021 din data de 18.06.2021, ale procurorului șef adjunct al Secției de combatere a corupției din cadrul Direcției Naționale Anticorupție. Menţine soluţiile dispuse prin ordonanţa din data de 07.12.2020, emisă în dosarul cu nr. 957/P/2015 al Parchetului de pe lângă Înalta Curte de Casație și Justiție – Direcția Națională Anticorupție, Secția de combatere a corupției”. Soluția magistraților din Capitală este definitivă.

Lia Olguța Vasilescu era acuzată că ar fi cerut mai multor oameni de afaceri, care aveau contracte cu municipalitatea, să facă sponsorizări către o asociație non-profit pentru reabilitarea fațadelor blocurilor din centrul Craiovei. Mai mult, în același dosar, edilul era cercetat pentru s-ar fi folosit de influența pe care o deține în schimbul unor sume de bani pentru campania electorală din anul 2012. Pe 15 decembrie 2016, Tribunalul Bucureşti a decis să trimită, pentru a doua oară la DNA, dosarul în care primarul din Craiova, Lia Olguţa Vasilescu, era acuzată de fapte de corupţie, decizie menţinută de Curtea de Apel Bucureşti.

Iniţial, pe 7 octombrie, un judecător de cameră preliminară de la Tribunalul Bucureşti a constatat că rechizitoriul întocmit de DNA în acest dosar conţine nereguli. Magistratul a stabilit ca fiind nule mai multe probe strânse de anchetatori, respectiv declaraţiile date de trei martori în faţa ofiţerilor de poliţie judiciară, deoarece aceştia nu aveau delegare din partea procurorului de caz pentru a efectua acte de urmărire penală, precum şi o declaraţie dată de denunţătorul Ionuţ Pârvulescu. Tot atunci, judecătorii au stabilit că Olguţei Vasilescu i s-a încălcat dreptul la apărare.

În decembrie 2020, Direcția Națională de Anticorupție (DNA) a decis însă clasarea dosarului „Fațada” din cauză că nu ar fi existat suficiente probe, informează jurnalulolteniei.ro.