Victor Ponta, pe Facebook: "La mulți ani!" și celor cu nume de Crin, chiar dacă e imposibil să înțelegem ușurința cu care își schimbă culoarea din alb în negru
- Carmen Vintil ă
- 13 aprilie 2014, 14:31
Victor Ponta i-a urat fostului său partener, Crin Antonescu, "La mulți ani!" cu prilejul Sărbătorii Floriilor, nu fără a fi ironic.
"Şi celor cu numele de "Crin" le urez sincer toate cele bune! (Chiar dacă tuturor ne este imposibil să înţelegem uşurinţa cu care, rapid şi neaşteptat, îşi schimbă culoarea din alb în negru, în funcţie de locul şi contextul în care se află. Aşa o fi soiul lor!)", este mesajul lui Ponta postat pe Facebook.
Premierul le-a urat sănătate, linişte şi fericire tuturor celor care îşi sărbătoresc ziua onomastică, precizând că se referă şi la cei cu numele de Crin "chiar dacă tuturor ne este imposibil să înţelegem uşurinţa" trecerii de la alb la negru. "Tuturor celor care azi, de Florii, îşi serbează numele - le urez sănătate, linişte şi fericire! Deşi nu prea folosesc eu numele de Viorel (pe care l-au promovat în ultimul timp tot felul de "prieteni"), cred că este un nume foarte frumos şi le mulţumesc celor care mi-au transmis felicitări. Şi o să mă sărbătoresc cu plăcere alături de "florile" din poză! (soţia şi fetiţa sa-n.r.)", a mai scris Ponta.