Giuleștenii s-au impus aseară cu 2-1 în fața echipei finanțată de Gigi Becali, într-un meci care a contat pentru etapa a XV-a din Superliga. La finalul meciului, Victor Angelescu a declarat că victoria este una pe deplinmeritată, iar Rapidul este tot mai aproape de îndeplinirea obiectivului.
Victor Angelescu, patronul echipei de fotbal FC Rapid a declarat duminică seara, la finalul partidei dintre FCSB și Rapid București că victoria giuleștenilor este pe deplin meritată. Roș-albaștrii au pierdut cu 2-1, motiv pentru care elevii lui Cristiano Bergodi vor împărți prima de 80.000 de euro promisă de Dan Șucu.
Victorie importantă pentru giuleșteni, Rapid s-a impus cu 2-1 în fața FCSB-ului
"O victorie foarte mare, foarte importantă. Ne bucurăm foarte mult, suntem foarte fericiţi. Vor veni şi primele, după cum aţi văzut, Dan Şucu a anunţat şi sumele, suntem transparenţi. Normal, acum le vine prima, au jucat, au câştigat, acum sunt şi răsplătiţi. Ne-am bucurat cu toţii în vestiar, le-am transmis şi prima, ca după orice derby câştigat.
A fost o atmosferă frumoasă, foarte mulţi oameni la stadion şi asta e foarte bine. S-a simţit ca un meci în deplasare, dar am făcut un meci foarte bun. Ştiţi că problemele noastre erau în deplasare, dar meciul ăsta l-am jucat cu inima şi cred că am meritat pe deplin victoria", a afirmat Angelescu.
În această ediție de campionat, Rapid și-a propus clasarea în primele trei echipe din Superliga, dar victoria de aseară oferă giuleștenilor șansa de a se aproia de prima poziție în clasament. Asta, în cazul în care CFR Cluj face egal sau se impune în fața celor de la Hermanstadt.
Victor Angelescu: „Suntem bine de tot în obiectiv”
„Am spus că obiectivul nostru este locul 1-3, cred că suntem bine de tot în obiectiv şi rămâne acelaşi. E clar că ne vom bate şi pentru titlu până la final. E adevărat că am avut meciuri mai grele cu adversarii mai slabi. Dar nu cred că e doar la noi această situaţie. Cred că e un pic cam devreme să vorbim despre liderul clasamentului. Nu vreau să vorbesc despre meciul CFR-ului”, a adăugat Angelescu.
Acționarul Rapidului a sublininat faptul că lupta pentru titlu se va da între FCSB, Rapid și CFR Cluj și Universitatea Craiova. Doar două puncte îi separă pe giuleșteni de prima poziție din Superliga.
„E clar că ne batem şi cu ei, şi cu FCSB, vom vedea. A trecut turul, mai sunt 15 meciuri. În momentul de faţă, primele trei echipe s-au distanţat, dar eu cred că măcar Craiova la ce lot are. Sigur se va bate la titlu până la final. Să nu uităm că se înjumătăţesc punctele şi în play-off va fi care pe care.
Deci va fi Craiova minimum, dacă nu şi alte echipe. Suntem într-o pasă foarte bună, suntem la două puncte de FCSB, vedem ce va face CFR Cluj. Cred că suntem în grafic, cred că este un tur foarte bun de campionat. Păcat că am început aşa cum am început, dar ştim motivele. Totuşi, eu zic că suntem bine", a completat Angelescu.
Giuleștenii s-au impus aseară cu 2-1 în fața echipei finanțată de Gigi Becali, într-un meci care a contat pentru etapa a XV-a din Superliga. Astfel, FCSB a bifat a doua înfrângere din tur și prima pe teren propriu. În ultimele cinci etape din Superliga, Roș-albaștrii s-au impus o singură dată, au remizat de trei ori și au pierdut în fața Rapidului. De partea cealaltă, cu cele șapte victorii și trei egaluri, giuleștenii sunt neînvinși de 10 etape.