VICTIMELE CATASTROFEI din Alpii francezi au fost IDENTIFICATE

Cele 150 de victime ale catastrofei avionului Germanwings, prăbuşit pe 24 martie în Alpii francezi , au fost identificate, pentru fiecare fiind semnat un permis de înhumare, a anunţat marţi procurorul şef din Marsilia, transmite AFP.

Comisia de identificare a victimelor accidentului s-a întrunit pe data de 15 mai la Marsilia, şi a permis validarea identificării celor 150 de victim.  Procurorul Brice Robin precizează în comunicatul lui: “Cele 150 de certificate de deces au putut astfel să fie semnate, ca şi cele 150 de permise de înhumare”.

Oficialul francez a remis actele de deces către reprezentanţii companiei Lufthansa, astfel încât trupurile victimelor să poată fi repatriate şi predate familiilor, informează Agerpres.

Acesta este finalul unei munci îndelungate de identificare a victimelor, care a cuprins izolarea a 150 de profiluri ADN distincte, comparate apoi cu ADN-urile ante mortem ale victimelor, furnizate de apropiaţii acestora.