În această perioadă a anului mulți dintre noi trecem în revistă ultimele 12 luni, ne mustrăm pentru că n-am realizat mai mult și ne hotărâm să devenim mai productivi. Încep totuși să mă întreb dacă nu cumva nu noi înșine suntem cele mai mari obstacole din calea propriei noastre eficiențe. Mi se pare că tot mai mult timp ajunge să fie înghițit de lucruri asupra cărora nu avem nici un control: conformismul, excesele birocratice și forțele limbuției.

John Maynard Keynes prezicea în 1930 că progresul tehnologic le va permite nepoților lui să muncească doar 15 ore pe săptămână. Dar, din contră, părem acum mai ocupați ca oricând. Keynes nu și-a imaginat că vor exista centre de asistență a clienților automatizate care ne vor detalia pe îndelete la telefon cum ne sunt gestionate datele și ne vor îmbia să le vizităm site-ul - pe care evident că-l vom fi vizitat deja, căci altfel de ce am mai fi pus mâna pe telefon pentru a pătrunde în acest al șaselea cerc al iadului?

Viața modernă se îneacă într-un ocean de palavre

N-a fost capabil nici să prevadă proliferarea cuvintelor și jargonului, care pare a constitui o trăsătură definitorie a secolului 21. Actualul indice bursier britanic anual, FTSE 100, are mai multe pagini decât un roman de Charles Dickens. Rapoartele ESG publicate în SUA de S&P 500 au devenit cu 20% mai stufoase numai în ultimii trei ani. Rapoartele pentru pregătirea ședințelor corporatiste s-au îngroșat și ele: media unuia e acum de 226 de pagini. La sondaje din SUA și Regatul Unit în rândul directorilor de companii o majoritate a acestora a afirmat că respectivele rapoarte fie nu ajută cu nimic, fie chiar împiedică înțelegerea afacerilor.

Pentru a pune lucrurile în perspectivă, vă recomand să citiți textul din 1953 în care Watson și Crick descriu structura moleculară a ADN-ului. Nu are decât câteva pagini. Discursul de la Gettysburg al lui Abraham Lincoln, care a transformat o întreagă națiune, conține 10 propoziții. Ambele sunt mai scurte decât introducerea majorității rapoartelor care-mi ajung pe birou. Iată numai un rând din ultimul primit: „o lipsă de capacitate de absorbție poate deveni ușor un blocaj critic în calea inovației continue”. Raportul provine de la o firmă de consultanță și se referă - da! - la productivitate.

Acum câteva luni mă aflam într-o cafenea din Massachusetts și încercam să nu ascult discuția telefonică prelungită a unei femei care nu se putea hotărî dacă să scrie într-o prezentare „obiective esențiale de învățare” sau „finalități urmărite de părțile interesate”. Iar săptămâna trecută m-am întâlnit la Londra cu o prietenă căreia i se solicitase un sfat de către un departament guvernamental - doar pentru a se pomeni că nota de două pagini pe care o predase înainte de termen fusese convertită de birocrați într-un „ghiveci lexical” cu a cărui descifrare a fost apoi nevoită să-și piardă grosul ședinței.

Oare cum am reușit să creăm această adevărată castă de indivizi care se ocupă cu întreținerea limbajului de lemn? Și ce ne vom face atunci când sistemele de inteligență artificială vor fi instruite tot pe această bază lexicală, urmând să producă la rândul lor și mai multă trăncăneală? O parte din vină le revine consultanților administrativi. Când mi-am început eu cariera la McKinsey [firmă de consultanță - n.trad.], acum mulți ani, am fost învățați să utilizăm propoziții concise și clare: „rezultate rapide” era una dintre ele. În zilele acestea multe rapoarte ale consultanților sunt înecate în vorbăraie, poate și pentru a ascunde lipsa de gândire - ori pentru a justifica un tarif mai mare. Însă nici măcar cei care te taxează cu ora nu vor de fapt să citească așa ceva.

Un jurist american, Joseph Kimble, a făcut un excelent experiment de pe urma căruia a constatat că și avocații detestă complexitatea la fel ca ceilalți oameni. 700 de juriști au primit de la Kimble două versiuni ale aceluiași verdict judecătoresc, preferând cu o majoritate covârșitoare versiunea inteligibilă a acestuia.

„Atunci când scrii mai mult oamenii vor înțelege mai puțin.” Acestea sunt cuvintele înțelepte cuprinse într-un îndreptar guvernamental britanic care-i îndeamnă pe funcționari să scrie propoziții mai scurte într-o engleză pe înțelesul tuturor. Din nefericire mesajul acesta s-a rătăcit pe drum. Unele segmente ale sectorului public sunt modele de eficiență - tocmai am anunțat decesul unei rude vârstnice la serviciul „Spune-ne o singură dată”, care se ocupă ulterior să anunțe toate instituțiile interesate -, însă altele sunt bastioane ale jargonului. Un model de contract pentru arhitecții care vor să obțină comenzi de la trei consilii locale din Londra îi întreabă pe solicitanți, printre altele, cum vor „conceptualiza valoarea socială a colaborării și ce strategii vor implementa pentru a-i ajuta pe clienți să-și mărească la maxim randamentul în materie de valori sociale prin colaborare cu părțile interesate”.

Teoretic, unul dintre scopurile acestui document e să încurajeze firmele mici să participe la licitații pentru contracte de construcție. Însă testul cel mai dificil pentru firmele mici e să genereze răspunsuri suficient de stufoase pentru a satisface criteriile retorice.

Și așa mi-am adus aminte de cartea „Bullshit Jobs: A Theory” [„Slujbe False: O Teorie”] a antropologului David Graeber, în care el argumentează că aproximativ o treime din slujbele contemporane sunt inutile și pur și simplu nu fac altceva decât să oblige și alți oameni să depună o muncă inutilă. Printre acestea se regăsesc „responsabilii de sarcini”: administratorii din zona mediană a ierarhiei care generează muncă inutilă; și „gorilele” - cei care se ocupă cu lobby și marketing, încercând să vândă lucruri de care nimeni nu are nevoie și pe care nimeni nu și le dorește. Teza lui Graeber a generat o reacție impresionantă - mulți i-au scris, admițând că ei înșiși au o slujbă inutilă și sunt nefericiți din cauza ei.

Limbuția - sau, cum o numea regretatul fost Judecător Șef al Angliei și Țării Galilor Igor Judge, „parada anxioasă a cunoașterii” - ne face nefericiți. Nimeni nu vrea să fie invitat la o „ședință de ideație”.

În romanul „The Hitchhiker’s Guide to the Galaxy” al lui Douglas Adams problema pseudo-slujbelor e soluționată pe planeta Golgafrincham prin trimiterea tuturor consultanților de marketing să colonizeze o altă planetă. Pe planeta Pământ poate că organizațiile ar putea începe prin a-i muta în funcții utile pe toți indivizii care generează complexitate inutilă. Ne-ar mai scădea și nouă tensiunea arterială, am economisi timp, ba chiar ne-am putea soluționa și penuria de forță de muncă. Cât despre mine, voi include în 2025 asociația „Plain English Campaign” [„Vorbește normal engleza”] printre cauzele caritabile pe care le voi susține.

sursa: RADOR RADIO ROMÂNIA / ft.com