Cel mai recent documentar Netflix despre legenda fotbalului brazilian, Edson Arantes do Nascimento, cunoscut sub numele de Pelé, este povestea ascensiunii sale în lumea sportului-rege. Din 1950 până în 1974. Timp de 99 de minute, documentarul prezintă mai multe interviuri cu Pelé, în vârstă de 80 de ani, sau cu apropiați, pe fundalul politicii braziliene. Dar filmul nu reușește să abordeze întrebări mai profunde despre rasă și clasă, scrie NationalInterest.

Filmul vorbește și despre presupusa complicitate a lui Pelé cu dictatura militară din Brazilia, din perioada 1964- 1985. Regimul militar care l-a răsturnat pe João Goulart și guvernul său de centru-stânga în 1964, este recunoscut pentru tortura nemiloasă pe care o aplica disidenților politici brazilieni.

Pelé apare în mai multe momente cu dictatorul Emilio Medici

Pelé apare în mai multe momente îmbrățișându-se cu dictatorul Emilio Medici, care a condus Brazilia între 1969-1975, în cea mai represivă fază a regimului militar. Întrebat, în film, dacă știa despre cum erau torturați disidenții politici, Pelé nu oferă un răspuns direct.

În timp ce Pelé juca pentru Brazilia la Cupa Mondială din 1970, țara era condusă cu mînă de fier de Emílio Garrastazu Médici.

Sub el, economia Braziliei a avut perioada cunoscută sub numele de „Miracolul brazilian”, chiar dacă sute de persoane suspectate de activități de stânga sau anti-guvernamentale erau ucise sau torturate în închisori. Seleçao (echipa națională de fotbal a Braziliei) devenise un front al ultranaționalismului înainte de Cupa Mondială, iar regimul manifesta un puternic interes pentru fotbal ca instrument de propagandă.

Aici, documentarul intercalează imagini ale lui Pelé zâmbind și strângându-i mâna lui Médici cu focuri de tun cu apă, polițiștii acuzând revolte călare și protestatari morți și răniți

În același timp, documentarul face o paralelă între atitudinea lui Pelé și cea a boxerului american Muhammad Ali, care și-a sacrificat cariera refuzând să participe la războiul din Vietnam, denunțând violența statului american în afara SUA dar și cea împotriva americanilor de culoare.

Jurnalistul Juca Kfouri îl apără pe Pelé, spunînd: Da, e adevărat, Ali a riscat închisoarea pentru că a refuzat recrutarea cu forța. Dar Pelé risca să fie ucis de stat dacă ar fi vorbit.

Violența de stat împotriva brazilienilor de culoare

Nationalinterest amintește însă că, pentru brazilienii de culoare, violența de stat a depășit cu mult regimul militar. Iar multe dintre practicile și instituțiile regimului militar au continuat și după democratizare. De exemplu, orice caz împotriva poliției militare a Braziliei, însărcinată cu patrularea pe străzi, este judecat în instanțele militare. Ceea ce face foarte dificilă monitorizarea brutalității poliției.

Folosirea torturii de către poliția civilă braziliană este de altfel la ordinea zilei. În Statele Unite, utilitatea probelor în instanță poate fi compromisă de modul în care au fost colectate. În Brazilia, această regulă nu se aplică. Poliția civilă are sarcina de a extrage „probe” și, și mai ideal, o confesiune de la suspecți, înainte de a merge la proces. „Dovezile” sunt considerate valabile chiar dacă au fost dobândite prin tortură.