Cătălina avea vocație pentru singurătate, sau cel puțin așa îi plăcea ei să glumească. Își descoperise această calitate pe la 16 ani, când toate prietenele ei aveau deja iubiți cu care să se laude. Numai ea trebuia să inventeze băieți imaginari, care o învățau să sărute și o plimbau de mână prin parcuri.

Doctorul insista, scuzându-se pentru lunga absență.

-Am făcut o pneumonie severă și m-au băgat direct în terapie intensivă.

-O scuză mai penibilă nu puteai să găsești? Bombănea Cătălina, fără să-i răspundă la mesaje.

-Dacă nu mă crezi îți fac o fotografie de pe foaia de observație.

Venise cu argumentul suprem – probele. Cătălina cedase fără să mai ceară dovezi.

-Acum ești bine ?

-Sunt bine pentru că ți-a trecut supărarea pe mine, se alinta doctorul.

-Mă bucur să aud asta.

-Crezi că am putea să ne întâlnim zilele următoare? M-am tot gândit la tine să știi, cât timp am bolit.

-Și tu vrei să ne întâlnim ? Ce aveți toți în seara asta? Iar vorbesc singură, noroc că nu mă aude nimeni. Dacă și doctorașul ăsta e un nebun ca cel care te-a sunat mai devreme? Măcar știi cum arată, tot e ceva.

În timpul ăsta doctorul scria de zor, invitând-o la casa lui de la munte pentru a petrece un weekend împreună.

Amintindu-și de sfaturile fratelui ei, Cătălina era pe punctul de a accepta. Totuși, rațiunea avea și ea un cuvânt de spus în toată această chestiune.

-Pot să îți dau răspunsul mâine ? sunt foarte obosită acum și vreau să dorm.

-Desigur. Vorbim mâine.

Toată noaptea s-a gândit și s-a răzgândit până au prins-o zorii zilei cu cearcăne adânci și somnul atârnat de gene.

-O să mă duc, altfel voi regreta toată viața, și-a spus.

Parcă nu mai venea seara ca să-i comunice doctorului hotărârea pe care o luase. Au stabilit toate detaliile urmând ca peste două zile bărbatul să vină la ea acasă. I-a dat adresa, au făcut schimb de numere de telefon.

Următoarea zi și-a petrecut-o gândindu-se ce haine să își pună în bagaj, a mers la coafor, și-a făcut planuri. Când se aștepta mai puțin, individul acela, Marcel , a apelat-o din nou, dar de pe un alt cont, tot fără să-și facă publică înfățișarea. Cătălina a răspuns temătoare :

-Alo?

-Sunt, eu, Marcel. De ce m-ai blocat, credeai că nu te găsesc ?

-Dacă mă mai suni o dată, să știi că merg la poliție, l-a amenințat ea.

Bărbatul râdea înfricoșător :

-Nu trebuia să mă refuzi, Cătălina, chiar nu trebuia. Știu foarte multe despre tine.

Avea inima cât un purice. Ce trebuia să facă în situațiile astea? Ce să spună la poliție ? Vor râde de ea că e singură și caută iubirea pe internet, iar mare lucru nu vor face.

Poate lucrurile vor merge bine cu doctorul, iar el o va proteja.

Cu gândul la ziua de mâine a dormit visând frumos. Numai că în cartea vieții nu poți trage cu ochiul, să știi dinainte ce ți se va întâmpla. Iei în piept fiecare cuvânt, fiecare capitol, întrebându-te cât mai ai până la sfârșit.

Cătălina nu-și mai amintea foarte multe, iar anchetatorii încercau, cu greu, să înnoade firele unei povești reconstruite din frânturi de memorie.

Fusese violată cu bestialitate de un individ despre care ea știa că este medic urolog. Îl cunoscuse pe un site de întâlniri online. Stabiliseră să petreacă împreună un weekend la munte.