Domnul Gelu avea aerul unui om obișnuit să fie temut și ascultat. Caracterul lui, îngrădit cu sârmă ghimpată, nu permitea nimănui apropieri inutile sau manifestări stupide de umanitate. Un militar ca el nu se lăsa păcălit de sentimente și nici nu permitea nimănui să-i tragă șireturile.

Împlinise 60 de ani, iar sistemul pe care îl servise toată viața lui îl scosese la pensie, ca pe ultimul nimic. Într-o dimineață se trezise un mare nimeni cu pretenții de cineva. I se părea că lumea se sfârșește, idei înfricoșătoare îi asaltau mintea și parcă simțea greutatea unei cruci simbolice pe care avea să o târască după el până la moarte.

Se credea încă plin de tinerețe și de viață, chiar dacă oglinda îi transmitea imagini în care el refuza să se regăsească. Începuse să își persecute sistematic nevasta, ca și cum biata femeie ar fi fost responsabilă pentru anii lui. Da, ea era de vină pentru nefericirea bărbatului, nu doar cea din prezent, ci pentru întreaga viață trăită împreună. O ura sincer, i se părea jalnic de bătrână și de ofilită, lipsită de feminitate, grasă și șubredă.

Ieșirea la pensie îi trezise domnului Gelu pofte primare, simțea nevoia să se elibereze de viața stearpă și cenușie pe care o trăise până atunci. Ispita hidoasă a poftelor carnale se cuibărise atât de bine în inima lui, stârnind o adevărată furtună lăuntrică. Îl reîntinerea, îl ardea, îl devora de-a dreptul, avea nevoie de o femeie adevărată în viața lui.

-Mi-am găsit un alt loc de muncă, și-a anunțat soția cu glas supărat și privirea întunecată. Încep săptămâna viitoare.

-E cea mai bună decizie! S-a bucurat femeia, apropiindu-se să îl îmbrățișeze.

Domnul Gelu s-a dat un pas înapoi, blocându-i elanul. I se părea că ea miroase a bătrânețe, a menopauză și a boală. N-o mai voia în preajmă. Afișase o față atât de scârbită, încât te obliga să taci și să fugi. Noul loc de muncă al domnului Gelu era într-o instituție publică, plină de domnișoare frumoase. Deși anii îi ciuntiseră bărbăția mai mult decât voia să recunoască, eroul nostru se simțea verde ca un corcoduș în mijlocul primăverii. Autoritatea lui care altădată făcea femeile să leșine, dispăruse odată cu uniforma. Dar domnul Gelu avea o voință de oțel și o dorință de neclintit.

Funcția care i se dăduse nu era demnă de el, dar îi permitea să fie șef și să răcnească toată ziua ca un taur pe câmp. După ce se descărca pe subordonații care nu-i intrau în grații, avea un rânjet de pechinez paranoic satisfăcut.

-Ce bine i-ar sta mort, idiotului ăstuia! A izbucnit Izabela odată ajunsă în birou. Nu știu ce naiba vrea de la mine. M-a chemat astăzi de cinci ori pentru nimicuri. Iar când văd cum îi alunecă ochii în decolteul meu, îmi vine să urlu.

-Te place! I-a răspuns un coleg. Ieri m-a întrebat dacă esti măritată. Ce n-aș da să fiu și eu femeie. Jur că nu m-ar deranja să se uite șefii în sânul meu.

-Am auzit că e fost militar și are o grămadă de bani. În loc să stea acasă și să se bucure de pensie a venit să îmi frece mie ridichea! S-a băgat în discuție o femeie trecută de 50 de ani pe care domnul Gelu o detesta pentru că îi amintea de nevastă-sa.

-De unde știi tu că are bani? A întrebat-o Izabela.

-Toată lumea știe. Uită-te în declarația lui de avere să vezi câte case are.