București. Compania Municipală Termoenergetica a anunțat luni, 05 august, că va sista livrarea agentului termic pentru aproximativ 850 de blocuri din Capitală, ca urmare a lucrărilor de înlocuire, modernizare respectiv reparație pe conductele rețelei termice în toate sectoarele din București. Prin urmare, bucureștenii din blocurile respective se vor spăla la lighean, ca pe vremea lui Ceaușescu.
Termoenergetica oprește apa caldă pentru aproximativ 850 de blocuri din Capitală
Potrivit comunicatului emis de Termoenergetica, se vor efectua lucrări pe rețeaua termică primară cuprinsă între Calea Giulești și Calea Griviței, Sectoarele 1 respectiv 6. Lucrări care necesită sistarea apei calde pentru 12 blocuri, până marți ora 23:00.
Lucrări de modernizare se vor efectua și în Sectorul 2, în zona străzilor Torentului, Cozia, Terasa, Colentina și Doamna Ghica. În zonele menționate apa caldă va fi sistată pentru 452 de blocuri, până luni, 19 august, ora 23:00.
De asemenea, în comunicatul emis de Termoenergetica, reprezentații Companiei Municipale au menționat că durata de execuție a lucrărilor este estimativă. Șapte echipe de muncitori vor lucra în regim prelungit pentru a finaliza lucrările de înlocuire respectiv modernizare a rețelei termice.
Termenul de finalizare a execuțiilor este estimativ
În Sectorul 3, Termoenergetica va sista apa caldă pentru aproximativ 230 ca urmare a lucrărilor care se vor efectua în zona străzii Gruiul Argeșului, stadionul "Olimpia" şi Calea Vitan. Apa caldă va fi oprită până sâmbătă ora 23:00 pentru 247 de blocuri.
De asemenea, Termoenergetica va sista livrarea agentului termic în zona străzii Nițu Vasile din Sectorul 4, până vineri la ora 23:00. Lucrări de modernizare se vor efectua și pe străzile Luică și Reșița din același sector. Astfel, aproximativ 166 de blocuri din Sectorul 4 vor rămâne fără apă caldă până miercuri, ora 23:00.
Termoenergetica va efecuta lucrări de modernizare la rețeaua de termoficare
În Sectorul 5 se vor realiza lucrări de reparație pe bulevardul Unirii. Agentul termic va fi oprit până vineri, ora 23:00. La fel se va întâmpla și în Sectorul 6, în dreptul căminul ”CU3”, motiv pentru care apa caldă va fi oprită până vineri ora 23:00 pentru două puncte termice și un modul.
În finalul comunicatului, Termoenergetica mai menționează că termenele de repunere în funcțiune a sistemului de termoficare sunt estimative.