Vezi cum va arăta bulevardul Uranus. Primul tronson a fost finalizat. FOTO

Vezi cum va arăta bulevardul Uranus. Primul tronson a fost finalizat. FOTO

S-a finalizat primul tronson al diametralei Nord-Sud, Buzeşti-Berzei-Uranus. Vezi primele imagini cu o parte din cel mai mare bulevard construit din 1990 şi până în prezent.

Oprescu a menţionat că în scurt timp o să se dea drumul şi la primul tronson între Piaţa Victoriei şi Occidentului. "Occidentul - Griviţei este în lucru, în Piaţa Virgiliu se lucrează. Aici a fost puţin mai complicat, pentru că s-au introdus utilităţi care nu au mai fost refăcute de aproape 100 de ani. Noi sperăm ca bulevardul acesta să funcţioneze ca alternativă la Calea Victoriei şi în felul acesta să se poată parcurge mai uşor distanţa de la Nord la Sud fără a se crea o serie întreagă de blocaje în trafic", a spus Oprescu. Acesta a precizat că dă drumul la al treilea tronson, "cu toate vicisitudinile financiare şi răutatea unora de a nu se face această axă rutieră paralel cu Calea Victoriei". "Ea face parte din străpungerea Berzei cu Uranus, e vorba de un bulevard care la sfârşit, când va fi gata, va avea aproape 11 km şi va face legătura Nordului cu Sudul, urmând să se termine la Gara Progresu", a declarat primarul general. Primarul general a menţionat că în scurt timp o să se dea drumul şi la primul tronson între Piaţa Victoriei şi Occidentului. "Occidentul - Griviţei este în lucru, în Piaţa Virgiliu se lucrează. Aici a fost puţin mai complicat, pentru că s-au introdus utilităţi care nu au mai fost refăcute de aproape 100 de ani. Noi sperăm ca bulevardul acesta să funcţioneze ca alternativă la Calea Victoriei şi în felul acesta să se poată parcurge mai uşor distanţa de la Nord la Sud fără a se crea o serie întreagă de blocaje în trafic", a spus Oprescu. Potrivit acestuia, lucrările de consolidare a acestei hale sunt îngreunate de o conductă veche de 85 de ani, care trece pe sub hală, şi dacă s-ar săpa în zona aceasta ar fi un risc foarte mare de prăbuşire a pereţilor. "Noi am propus să o aliniem la celelalte case, refăcând complet Hala Matache, aşa cum a fost ea. De fapt, şi aprobarea poartă numele de strămutare, însă această soluţie nu a fost agreată", a explicat Oprescu. Cu privire la casele care au fost demolate în zonă, primarul general a spus că aceste demolări s-au făcut cu acte în regulă după ce s-a obţinut declasarea lor. 'Acolo monumente istorice au fost Cinematograful Feroviar - Casa Rădulescu, Hotelul Marna, iar pe locul unde se afla Casa Eminescu era o placă pe care scria 'Aici a locuit Mihai Eminescu'', a spus Oprescu. Edilul-şef a subliniat că obligaţia Primăriei Generale este aceea de a reface acele imobile care sunt amplasate imediat după Piaţa Virgiliu. El a spus că în acest sens există o aprobare de la Ministerul Culturii, iar când vor fi bani imobilele vor fi refăcute. Prima etapă a diametralei Nord-Sud a început cu amenajarea str. Berzei de la Piaţa Victoriei până la str. Occidentului, unde linia de tramvai este finalizată în proporţie de 90%, iar strada este în proporţie de 85%, rămânând neexecutată zona de racordare cu tronsonul doi, care în momentul de faţă se află blocat din cauza nedefinitivării soluţiei pentru trama stradală din zona Halei Matache. Cât priveşte etapa a II-a, în zona intersecţie Berzei cu Mircea Vulcănescu se va realiza o stradă nouă - str. Gării de Nord -, care iese în str. Ministerului, în faţa Gării de Nord. Bd. Buzeşti-Berzei-Uranus va avea câte două benzi pe sens şi una pentru biciclişti, trotuare cu o lăţime cuprinse între trei şi cinci metri şi cu două linii de tramvai. El reprezintă o alternativă la bd. Lascăr Catargiu-Bd Magheru-bd. Dimitrie Cantemir, rută dublată de Calea Victoriei. Proiectul are trei etape, etapa I - Piaţa Victoriei- Vasile Pârvan, Vasile Pârvan-Piaţa George Coşbuc, Piaţa George Coşbuc-Gara Progresu. Prima etapă este împărţită în cinci tronsoane: Piaţa Victoriei-Occidentului, Occidentului - Calea Griviţei, Calea Griviţei-Mircea Vulcănescu, Mircea Vulcănescu-Piaţa Virgiliu şi Piaţa Virgiliu-Vasile Pârvan. Potrivit directorului Direcţiei Infrastructură din Primăria Capitalei, Mădălin Dumitru, de la începutul anului s-au plătit constructorului 30 milioane de lei, dar acesta a executat, în realitate, lucrări în valoarea de 80 milioane de lei. Citiţi şi: