A murit veteranul Artemiu Șimonca, colonel în rezervă. Doliu în Armata Română
- Daniel Magureanu
- 10 ianuarie 2021, 11:33
Veste neagră în Armata Română, odată ce s-a confirmat moartea celui care a fost Artemiu Șimonca, veteran supraviețuitor al celui de-Al doilea Război Mondial şi colonel în rezervă.
Conform jurnaliştilor arădeni, veteranul Artemiu Șimonca a trecut la cele veșnice sâmbătă, 9 ianuarie 2021, la 98 de ani. În 1944, el a absolvit Școala de Ofițeri de rezervă nr. 4 din Arad.
A fost avansat pe 24 ianuarie 1944 la gradul de sublocotenent. Sursa citată aminşteşte că în septembrie 1944, trupele horthy-ste au ocupat Aradul.
Invadatorii se pregăteau să forțeze Valea Mureșului cu ajutor german şi sperau să ajungă în interiorul României.
Rolul decisiv jucat de Artemiu Șimonca
„Detașamentul Păuliș a scris atunci istorie în Defileul Mureșului, oprind un inamic mult mai numeros și mai bine dotat”, arată sursa citată.
La acea vreme, sublocotenentul Șimonca a primit sarcina de a urmări acțiunile trupelor germane dislocate pe Aerodromul Arad.
Astfel, Armata Română a reușit să cucerească Aerodromul și să captureze tehnică de aviație importantă. Nu s-ar fi reuşit fără ajutorul informațiilor valoroase furnizate de tânărul soldat.
După război, n-a rămas în Armată
Șimonca și-a continuat studiile şi din 1950 a devenit inginer chimist. Tot atunci s-a stabilit definitiv la Arad. Ofițerul Armatei Române a fost şi dirijor al corului bisericii.
De asemenea, el fost profesor și director al Liceului Textil din Arad. Printre primii care au reacţionat se numără colonel (r) Sandu Crișan, președintele Filialei ANVR „Zărandul” Arad.
Crişan l-a cunoscut bine pe Șimonca şi a transmis condoleanţe familiei greu încercate în acest început de an.
„A plecat la oastea din ceruri.”
„Azi, 9 ianuarie 2021, la vârsta de 98 de ani, a plecat la oastea din ceruri Colonel Veteran de război, profesor, Artemiu Șimonca din municipiul Arad, participant activ la bătăliile din cel de-Al Doilea Război Mondial.
Sunt foarte bulversat de această veste, am fost foarte apropiat de dumnealui. Ne sunam la telefon, mergeam în vizita acasă.
M-am simțit întotdeauna fericit în prezența sa, îi ascultam poveștile, amintirile… Se mândrea tot timpul cu familia dânsului, numeroasă și frumoasă.
În special cu strănepotul dânsului, Ștefan, violonist în orchestra lumii, care ne-a făcut cinstea de a-l putea auzi cântând la monumentul de la Păuliș.
Eroul veteran de război, Artemiu Șimonca a fost un om în adevăratul sens al cuvântului.
Activ, prezent la multe activități organizate de administrația județului si a orașului Arad.
Veteranii de război, atâția câți au mai rămas în viață, aduc un pios omagiu celui plecat dintre noi și transmit sincere condoleanțe familiei greu încercate. Rămas bun, eroul nostru!”, a transmis colonel (r) Sandu Crișan.
sursa: aradon.ro