Fără români nu se lua Silistra în anii 1773 este titlul unei inedite poveștiri relatate de D. Stoicescu, veteran al Primului Război Mondial, în revista Albina numărul 09 - 10 din 1928:

În timpul războiului mă împrietenisem cu un ofițer rus, un bibliotecar de la Harkov, mobilizat la telegraf.

Eram în Medgidia, cam pe la jumătatea lui septembrie Frontul ruso - român din Dobrogea, comandat de generalul rus Zaiancicovski, care căpătase experiența războiului încă de la Port Artur, cedase cam mult... iar de două – trei zile fusese restabilit printr-o mare bătălie câștigată cu trupele române măestrit conduse de un general al nostru.

Rusul meu părea foarte bucuros; cauza comună câștigase.

• Acum doar nu ne-ți face ca la Plevna, îi zic eu.

El mă privi întrebător.

Ei, da, apăsai pe cuvinte, ați câștigat Campania din 1877 cu ajutorul armatei noastre și nu pomeniți nimic în istoriile voastre de români și de armata noastră.

• Adevărat, dar asta e pentru că nu ne-am despărțit ca prieteni, lămuri el. Noi însă cunoșteam de mult valoarea românilor și a țării lor. Petru cel Mare, Ecaterina II-a... Uite, nici nu e nevoie să mergem tocmai la Plevna, mergem numai 100 de kilometri de aici... Și ne oprim la Silistra.

Nu înțelegeam ce voia să spună...

• Iată, la Silistra, în 1773, am câștigat bătălia cu ajutorul românilor!

O mișcare de mirare, pe care nu o putui stăpâni, făcu pe învățatul telegrafist să urmeze serios:

• D-ta poți să nu știi, nu ești istoric, e un episod al marelui război ruso-turc din 1768 - 1774, dar foarte însemnat chiar și pentru români, bătălia a fost decisivă, am luat Silistra, am trecut mai departe, s-a încheiat tratatul dela Kukiuk- Kainargi și fiecare am câstigat ceva.
• Nu înteleg de unde era armată română în 1773!
• Și totuși a fost, urmă rusul cu convingere, trebuia sa fie reînviată pentru o idee! Ecat3rina a II-a împărăteasa dorea un Stat la Dunăre independent, sub domnia principelui Enric de Prusia, fratele lui Frederic cel Mare. Se înțelege că, în acest scop, trebuia o înjghebare de armată, ce urma să fie miezul noii puteri. Prin generalul nostru Rumianzov formă întâi un regiment de husari români sub comanda clucerului Răducan Cantacuzen, care luă parte la luptele contra turcilor. Știu astea toate chiar din memoriile lui Rumianzov!

Pe când vorbeam astfel, trecu pe stradă un ofițer român îmbrăcat în dolman verde.

• Vezi, îmi zise rusul, arătându-mi-l, iată, regimentul român din 1773 purta chiar dolman verde; avea doar pantalonii roșii cum au cazacii nostri. Rumianzov îi iubea foarte mult pe români și de două ori și-a publicat bucuria pentru vitejia lor cu ordin de zi pe întreaga armată, cum am zice noi azi.

Dar să revenim la Silistra: generalul rus Kakavinski avea ordin să ia Silistra de la turci. În mișcarea de încurajare, turcii atacară chiar aripa comandată de Kakavinski și-l bătură, luându-i toată artileria și punându-l pe fugă. Ai văzut și d-ta cum fug rușii noștri!

Lupta era pierdută, când se întâmplă un lucru la care nu se aștepta nimeni: Regimentul român, sub comanda clucerului Cantacuzen, se svârli în luptă contra artileriei turcești. Este o nebunie să ataci tunurile cu sabia. Totuși atacul a fost fulgerător.

Românii puseră mâna pe 12 tunuri turcesti și dădură năvală în toată armata turcească, care gonea pe Kakavinski. Turcii acum se răspândiră în nerânduială, căutând drumul spre cetate.

Turcul e pierdut fără meterez!

Acum românii, stăpâni pa câmpul de bătaie, luară de la turci și artileria lui Kakavinski și, mulțumită lor, onoarea armatei rusești fu salvată și Silistra căzu.

Citește toată POVESTEA pe Evenimentul Istoric