„Mercurial” ca pe vremea lui Ceaușescu. Adaosul comercial, limitat pentru producătorii români

Supermarket. Sursa foto: Pixabay

Produsele fabricate în România s-ar putea ieftini în perioada următoare, dacă Parlamentul va vota o lege prin care adaosul comercial al producătorilor români va fi limitat, conform unui anunț făcut de ministrul Agriculturii.

Scad prețurile la aceste produse

În contextul majorării pensiilor, mulți români se așteptau ca prețurile să crească și mai mult în această toamnă. Dar ministrul Agriculturii spune că produsele românești s-ar putea ieftini cu 20%, ca o consecință a limitării adaosului comercial.

Astfel, plafonarea ar urma să fie adoptată de Guvern şi Parlament în septembrie.

Ce îi așteaptă pe români

Începând din această toamnă, adaosul comercial ar putea fi plafonat la 20%. Măsura va fi valabilă pentru produsele românești, inclusiv în cazul în care materia primă este importată.

„Plafonarea produselor procesate în România este necesară pentru că avem o lege valabilă până la 31 decembrie 2024, care a produs efecte şi indicele preţurilor de consum arată o scădere la 35% şi în continuare”, a susținut oficialul.

După aplicarea măsurii, zeci de mii de produse fabricate în țara noastră ar urma să fie mai ieftine.

Sursa foto: Pixabay

Unul dintre produsele care s-ar putea ieftini este iaurtul de băut, care ajunge în prezent și la 13 lei. După schimbarea din septembrie, acesta ar putea fi găsit la raft mai ieftin cu 3 lei.  De asemenea, cașcavalul s-ar putea ieftini cu 3 lei și 50 de bani, iar mezelurile ar putea fi mai ieftine cu 2,5 lei.

Prețuri mai mici. Ce spun producătorii

Mulți producători se arată nemulțumiți de această modificare și cer ca regula să fie aplicată doar în cazul produselor ce conțin ingrediente din țara noastră.

„Nu poate fi românesc un produs care are ingrediente din afara României. Cu atât mai mult cu cât pot să fie ingrediente din Liban, din Turcia, din Egipt, state care, după ştiinţa mea, nu au niciun fel de verificare a calităţii", a spus Bibiana Stanciulov, un producător de magiun.

Datele arată că vânzările produselor de bază au crescut cu 50% în urma plafonării adaosului comercial.