Vești bune pentru turiști! Se deschid pârtiile de schi de la Obârșia Lotrului

Sursa foto: ramnicuvalceaweek.ro

Administratorii domeniului Transalpina vin cu vești bune pentru turiștii pasionați de sporturile de iarnă. La finalul săptămânii viitoare, pe 17 decembrie, începând cu ora 9:00, pârtiile de schi din Obârşia Lotrului vor fi deschise. Primarul din Voineasa vine și el cu vești bune în acest an.

Într-o postare făcută pe rețelele de socializare de către administratorul domeniului schiabil Transalpina, se anunță deschiderea sezonului de iarnă. Potrivit acestora, pârtia de schi va fi deschisă de luni până duminică, în intervalul orar 9:00 - 16:30.

Prețul unei cartele pentru skipass-uri pe durata întregii zile este de 150 de lei, iar în cazul celei pentru jumătate de zi, prețul variază în funcție de intervalul oral. Pentru perioada 9:00 - 14:00, turiștii vor plăti 110 lei, iar pentru accesul pe pârtie după ora 13.00, prețul va fi de 100 de lei.

În această săptămână s-au pus la punct ultimele detalii cu privire la condițiile de pe pârtia de schi. Administratorii domeniului au avut și o întâlnire cu reprezentanții structurilor de intervenție în caz de urgență din Vâlcea. Astfel s-au asigurat că turiștii vor fi în siguranță atât pe pârtie, cât și în afara ei.

"Consider că este cel mai important să fie asigurată siguranţa celor care vor ajunge în zonă. De aceea, am insistat ca înainte de deschiderea domeniului să se verifice foarte atent instalaţiile din toate punctele de vedere - de la obţinerea autorizaţiilor şi până la stabilirea în detaliu a ceea ce înseamnă intervenţia în cazul unor evenimente neprevăzute.

Pe partea de acces, am luat deja măsuri, iar echipele de la Drumurile Naţionale, Poliţia Rutieră, Jandarmerie, Salvamont sunt pregătite pentru a interveni în caz de urgenţă. Rămâne ca şi Primăria Voineasa şi administratorul domeniului să-şi îndeplinească atribuţiile asumate, pentru a putea deschide în condiţii optime sezonul de schi", a transmis prefectul judeţului Vâlcea, Sebastian Fârtat, după întâlnirea de la Obârşia Lotrului.

Turiștii se bucură în această iarnă și de un sector de drum din Transalpina

Turiștii primesc vești bune și de la Gabriel Năstăsescu, primarul comunei Voineasa. Acesta anunță redeschiderea, după patru ani de nefuncționare, a traseului telegondolă 2 și telescaunul.

În ultimele zile, în Munții Latoriței a nins, iar statul de zăpadă depășește în unele zone jumătate de metru. Domeniul schiabil Transalpina este situat în Munții Latoriţei, subunitate a Munților Parâng, în apropierea lacului de acumulare de la Vidra, la aproximativ 70 de kilometri de Râmnicu Vâlcea. Pârtiile de schi de aici au aproximativ 9 kilometri, acestea fiind situate între cota 1.350 metri și până la cota 1.800 metri.

Turiștii care decid să vină pe pârtiile de schi din această zonă vor avea prilejul să parcurgă o bucată de drum din Transalpina. Până acum, drumul era închis în sezonul rece, însă, în acest an, prefecții din Vâlcea și Alba le-au solicitat celor de la CNAIR să lase deschis circulației porțiunea de drum care face legătura dintre cele două județe.