Parlamentul a decis creșterea pensiilor și va acorda, celor cu venituri mici, un ajutor în plus, menit să îi ajute în fața scumpirilor tot mai mari la energie, dar și alimente. Acum, o nouă măsură în favoarea acestora urmează să fie adoptată.
Un proiect legislativ prevede că vor fi scutite de impozit și pensiile ce se încadrează între 2.000 și 3.000 de lei, ceea ce înseamnă că banii cu care vor rămâne la final vor fi mai mulți. În prezent plafonul de venit neimpozitabil din pensii se află la valoarea de 2.000. Propunerea nu a fost dezbătută și votată de Senat, deci prin urmare a fost adoptată tacit și urmează și fie dezbătută de deputați.
Pensiile între 2.000 și 3.000 de lei vor fi scutite de impozit
În prezent, impozitul pe veniturile din pensii, mai mari de 2.000 de lei, este de 10%. Dacă propunerea va ajunge lege, pensionarii vor fi scutiți de impozit. Vești bune sunt și pentru cei care au o pensie mai mare de 3.000 de lei, deoarece pentru aceștia se vor aplica cuantumuri de taxare mai mici, iar baza de calcul va fi redusă.
Astfel, se are în vedere modificarea Codul fiscal astfel încât impozitul din pensii să fie stabilit prin deducerea din venit a sumei de 3.000 de lei și acolo unde este cazul, a contribuției de asigurări sociale de sănătate (CASS), care este doar pentru aceia care primesc o pensie mai mare de 4.000 de lei.
Prin urmare, beneficiul este și pentru cei cu pensii mari, deoarece suma care se scade din pensie va crește, iar impozitul pe venit se va aplica pentru o sumă mai mică de bani decât în prezent. Pentru o pensie brută de 5.700 lei, contribuția de sănătate este de 170 lei, în timp ce impozitul pe venit de 353. Prin urmare, venitul net ajunge să fie de 5.177 lei.
Calculul contribuției asigurărilor sociale de sănătate
(5.700 lei - 4.000 lei, suma de la care se aplică cota CASS) x 10% (cota cass) = 170 lei.
Calcul impozit din pensii de 10%
5.700 lei - 2.000 lei, deducerea din pensie din Codul fiscal - 170 lei) = 3.530 lei
3.530 lei x 10% (cota de impozit) = 353 lei
Venitul net din pensii = 5.700 lei - 353 lei (impozit) - 170 lei (CASS) = 5.177 lei.
Ulterior, după ce propunerea legislativă va deveni lege, din aceeași pensie brută va rămâne o sumă de 5.277 de lei, adică pensionarii vor primi cu 100 de lei în plus. Modificările urmează să ajungă la Camera Deputaților, ce va da votul decisiv, urmând să fie promulgată de Iohannis, potrivit avocatnet.ro.