Vești bune pentru angajați! O nouă zi liberă de la stat
- Condos Magda
- 19 septembrie 2019, 16:45
Ziua de 1 martie ar putea fi declarată Ziua Mărțișorului și zi de sărbătoare națională
Ziua de 1 martie ar putea fi declarată Ziua Mărțișorului și zi de sărbătoare națională dacă propunerea legislativă inițiată de 26 de deputați de la PSD, PMP și minorități va primi votul celor două camere ale Parlamentului.
„Ziua mărţişorului poate fi marcată de către autorităţile publice centrale şi locale şi celelalte instituţii ale statului, de către societatea civilă, persoane fizice şi juridice de drept public ori privat prin organizarea sau participarea în ţară sau peste hotare, la programe şi manifestări educative, de voluntariat, cu caracter social, cultural, artistic sau ştiinţific dedicate acestei sărbători naţionale, luând în considerare combinaţia culorilor albă şi roşie drept culori specifice ale zilei. Autorităţile administraţiei centrale sau locale pot acordă sprijin logistic şi pot acordă fonduri din bugetele proprii în vederea organizării şi desfăşurării în bune condiţii a manifestărilor, în limita alocărilor bugetare aprobate”, prevede proiectul.
Proiectul prevede de asemenea că societăţile de radio şi televiziune publice pot include în programele lor emisiuni culturale sau aspecte de la manifestările dedicate acestei sărbători.
„Mărţişorul reprezintă o marcă distinctivă şi un element specific de autenticitate a expresiei culturale tradiţionale româneşti. El constituie unul dintre cele 7 elemente româneşti incluse de UNESCO în Lista reprezentativă a patrimoniului cultural imaterial al umanităţii”, se arată în expunerea de motive a inițiativei legislative.
„Ziua naţională a Mărţişorului va oferi un cadru propice conservării, promovării, punerii în valoare, transmiterii şi revitalizării practicilor culturale asociate zilei de 1 Martie că element al patrimoniului cultural imaterial definitoriu pentru poporul român şi comunităţile istorice româneşti din jurul graniţelor şi Balcani sau din diaspora emergentă şi factor de coeziune cultural identitară”, mai susțin deputații. Votul final în privința acestei inițiative legislative îl va avea Camera Deputaților.