Schimbări majore la portarea serviciilor de telefonie mobilă și internet

Schimbări majore la portarea serviciilor de telefonie mobilă și internet

O altă schimbare majoră așteptată de operatorii de comunicații electronice este aceea că vor putea utiliza în comun spectrul de frecvențe radio, în baza unui contract comercial și cu respectarea legii concurenței.

La secțiunea „Portabilitate și transfer la un alt furnizor de servicii de acces la internet”, documentul care conține mai multe capitol, prevede, printre altele:

„În ceea ce privește serviciul de portabilitate este de menționat că au fost extinse drepturile utilizatorilor finali. Astfel, utilizatorii finali vor putea, în anumite condiții, să își păstreze numărul de telefon asignat printr-un contract care a încetat între timp”.

De asemenea, s-a prevăzut expres ca utilizatorilor finali să nu le fie percepute tarife pentru serviciul de portabilitate, respectiv să li se activeze numerele în termen de o zi lucrătoare, dacă nu a fost solicitată, în mod expres, portarea la o altă dată ulterioară.

Ne puteți urmări și pe Google News

Pentru consumatori s-a prevăzut ca, în plus, să li se returneze, la cerere, creditul rămas neutilizat plătit în avans furnizorului la al cărui serviciu se renunță.

De asemenea, a fost reglementată procedura de urmat în cazul eșuării portării. Într-o asemenea eventualitate, furnizorul la ale cărui servicii se renunță reactivează numărul utilizatorului final și îi prestează în continuare, în aceleași condiții, serviciile aferente, până la activarea serviciilor de către noul furnizor.

Avantaje și pentru clienții abonați la internet

Suplimentar serviciului de portabilitate a fost reglementat și transferul la un alt furnizor de servicii de acces la internet.

În cazul ambelor procese furnizorul la al cărui serviciu se renunță are obligația să continue furnizarea, în aceleași condiții, până la momentul activării serviciului de către noul furnizor, contractul cu furnizorul la al cărui serviciu se renunță încetând de drept, fără niciun fel de formalitate, la momentul finalizării, după caz, a portării sau transferului.

În cazul ambelor procese întreruperea serviciului nu ar trebui să depășească o zi lucrătoare.

În cazul ambelor procese, ANCOM este competentă să stabilească procedura prin care furnizorii acordă utilizatorilor finali despăgubiri în situația în care portarea sau transferul nu sunt realizate în termen ori sunt realizate în absența acordului utilizatorilor finali.

Pentru transfer este prevăzut un caz particular de acordare de despăgubiri în favoarea utilizatorilor finali, respectiv nerespectarea programării agreate pentru instalarea și activarea serviciului de acces la internet.

ANCOM va stabili restul condițiilor de realizare a procesului de portare și a celui de transfer la un alt furnizor de servicii de acces la internet, transmite alba24.ro.