Comisia Europeană a anunțat că statele membre UE pot revizui PNRR în domeniul energiei. Sunt disponibile peste 200 de miliarde de euro, iar bugetul ar putea fi suplimentat.
Țările membre ale Uniunii Europene pot cere modificarea PNRR, însă doar în domeniul energetic, având în vedere criza provocată de războiul din Ucraina.
Statele europene se confruntă cu creșteri majore de prețuri la energie, iar acest lucru arată clar că este nevoie de investiții și o tranziție mult mai rapidă spre energia verde. Vor putea fi accesate fonduri uriașe pentru a dezvolta domeniul energiei regenerabile.
„Comisia Europeană pregătește ceea ce numim REPowerEU. Avem încă o serie de fonduri neutilizate, așa cum știți sunt peste 200 de miliarde de euro din împrumuturile Facilității de Recuperare și Reziliență, analizăm ce resurse suplimentare putem identifica.
Și, într-adevăr, statele membre au posibilitatea de a revizui planurile naționale, pentru a pune mai mult accentul pe această tranziție energetică, iar planul REPowerEU va oferi îndrumările necesare cum se poate face exact acest lucru", a declarat Valdis Dombrovskis - comisar european pentru Comerț, pentru digi24.ro.
Proiectele UE
Planurile Uniunii Europene implică o expansiune rapidă a capacităţilor regenerabile, în special a parcurilor terestre de turbine eoliene, care au tendinţa de a fi cel mai productive în perioada iernii, când consumul de gaze atinge nivelul maxim, scrie Bloomberg. 83% din gazele care ajuns în UE vin acum din afara blocului comunitar, mare parte din Rusia.
Proiecte sunt, dar din păcate, legislația și birocația împiedică dezvoltarea. Este nevoie de eliminarea tuturor acestor bariere pentru a putea dezvolta rapid investiții în domeniul energiei verzi.
Creșterea producției
Blocul comunitar vrea ca în 2030 capacităţile sale de energie eoliană să ajungă la cel puţin 480 de Gigawaţi, mai mult decât dublu faţă de nivelul actual. Însă analiştii de la BloombergNEF susţin că UE va reuşi să ajungă doar la două treimi din ţinta propusă. „Procesul de autorizare este deosebit de ineficient şi există un spaţiu uriaş pentru îmbunătăţire”, susţine analistul BNEF, Pietro Radoia.
O altă soluție ar fi economia de energie, dar acest lucru nu este suficient. Potrivit Agenției Internaționale pentru Energie (AIE) reducerea încălzirii clădirilor cu 1°C ar reduce cererea de gaze cu aproximativ 10 miliarde mc. În scopuri de eficientizare energetică, o mai bună izolare a locuinței ar duce la economii de circa 2 miliarde de mc.