Veste bună pentru România. Comisia Europeană îi sare în ajutor. Autoritățile trebuie să acționeze acum

Veste bună pentru România. Comisia Europeană îi sare în ajutor. Autoritățile trebuie să acționeze acum

Comisia Europeană a emis o serie de orientări pentru autoritățile din România astfel încât să se poată evita aglomerația de pe aeroporturi, iar turiștii să aibă parte de un proces eficient de verificare a certificatelor digitale de călătorie.

Traficul aerian va înregistra creșteri față de nivelurile raportate în anul 2019. Potrivit informațiilor comunicate de către autorități, în luna iulie, traficul aerian va depăși 60% dintre nivelurile înregistrate în2019, iar ulterior acesta se va aglomera.

Din acest motiv, aspecte privind punctele de plecare, de tranzit și de sosire ale pasagerilor sunt strâns legate de modul și frecvența cu care vor fi verificate certificatele digitale COVID-19.

Oficialii europeni vin în ajutorul autorităților din România în ceea ce privește efectuarea controalelor privind certificatele digitale COVID-19 astfel încât să fie evitată aglomerația pe aeroporturi și stresul inutil atât pentru călători, cât și pentru personalul angajat.

Traficul aerian se aglomerează. Cum trebuie să acționeze România

Comisia Europeană a emis o serie de orientări pentru autoritățile din România în ceea ce privește verificarea certificatelor digitale COVID-19 pentru o bună gestionare a traficului din aeroporturi, precum și evitarea situațiilor neplăcute de stres.  Astfel, pasagerii aeriene se pot bucura de o experiență cât mai plăcută, alături de personalul angajat.

"Pentru a beneficia pe deplin de certificatul digital al UE privind COVID este necesară armonizarea protocolului de verificare. Prin cooperare în scopul creării unui sistem de control de tip "ghişeu unic" pentru verificarea certificatelor li se poate asigura pasagerilor din întreaga Uniune o experienţă de călătorie fără blocaje", a declarat comisarul pentru transporturi, Adina Vălean.

Comisia Europeană garantează eficiența controalelor dacă se respectă aceste sfaturi

Comisia Europeană recomandă implementarea unui proces de verificare tip "ghişeu unic" înainte de plecare, care să implice coordonarea între autorităţi, aeroporturi şi companiile aeriene.

Autoritățile din România trebuie să se asigure că demersul de verificare a certificatelor care atestă vaccinarea turiștilor se poate efectua în timp util și, de preferință, înainte ca aceștia să ajungă pe aeroport astfel încât să se poată evita aglomerația acestuia, cu precădere pe măsură ce cazurile de coronavirus se înmulțesc în întreaga lume.

Dacă autoritățile vor respecta aceste prevederi, Comisia Europeană garantează o deplasare facilă și sarcini mai puțin solicitante pentru toate organele implicate în acest proces.

Certificatele digitale COVID-19 nu au caracter obligatoriu. Ele atestă că turistul care urmează să călătorească a fost vaccinat cu schema completă anti-coronavirus, deține un test negativ sau a trecut prin boala COVID-19 și s-a vindecat, dezvoltând în urma acesteia un anumit nivel de anticorpi.