Veste bună pentru călători. Cetățenii Republicii Moldova vor putea merge în Emiratele Arabe Unite fără viză
- Viorica Șușu-Ceban
- 19 mai 2025, 19:38
Burj Al Arab hotel din Dubai. Sursa Foto -Dreamstime Republica Moldova. O veste bună pentru turiști, antreprenori și toți cei care visează la o escapadă în Orient. În curând, cei care își doresc să vadă Burj Khalifa sau să se plimbe pe plajele din Dubai vor putea face asta mult mai ușor. Cetățenii Republicii Moldova nu vor mai avea nevoie de viză pentru a călători în Emiratele Arabe Unite.
Guvernul urmează să aprobe, pe 21 mai, un proiect important. Acesta prevede semnarea unui acord cu autoritățile din Emiratele Arabe Unite privind abolirea reciprocă a regimului de vize. Odată intrat în vigoare, acest acord va permite moldovenilor să călătorească în Emirate fără birocrație. Tot ce le va trebui este doar un pașaport valabil.
90 de zile fără viză pentru toți deținătorii de pașapoarte valabile
Potrivit proiectului, va fi abolit reciproc regimul de vize pentru deținătorii de pașapoarte diplomatice, speciale, de serviciu și ordinare.
„Cetățenii oricărei părți, care sunt titulari ai pașapoartelor valabile menționate, nu li se va cere să obțină viză pentru a ședea pe teritoriul statului celeilalte părți pe o perioadă care nu depășește 90 de zile calendaristice în decursul perioadei de 180 de zile calendaristice.”, se arată în nota informativă a proiectului.

Dubai. Sursa foto. Arhiva EVZ
Când intră în vigoare și ce urmează după semnare
Noua regulă va deveni activă la 30 de zile după ce ambele state vor trimite notificările oficiale prin canale diplomatice. Aceste notificări vor confirma că au finalizat toate procedurile interne necesare.
Semnarea acordului este planificată între 23 și 30 iunie. Aceasta va avea loc în cadrul unei vizite oficiale a vicepremierului și ministrului de externe, Mihai Popșoi, la Abu Dhabi.
De ce este important acest acord
Autoritățile de la Chișinău consideră că eliminarea vizelor va facilita călătoriile și va consolida relațiile politice. De asemenea, aceasta va contribui la dezvoltarea cooperării în domenii precum antreprenoriatul, medicina, turismul și economia.