Primul ventilator pentru terapie intensivă proiectat pentru a fi realizat cu o imprimantă 3D va intra în teste la Centrul “Pius Brânzeu” al Universității de Medicină și Farmacie “Victor Babeș”. Va fie evaluat  prin metode de spirometrie, dar se vor face și teste pe animalele din biobaza centrului.

O echipă de proiectare formată din specialiști de la Symme3D (cu imprimantă 3D – n.r.), condusă de Călin Brandabur, a proiectat și au realizat prototipul ventilatorului. Acesta este, de fapt, un robot de automatizare ventilare prin AmbuBag (baloane resuscitare).

”Senzoristica și software-ul îl aduc foarte aproape de capabilitățile unui ventilator clasic. Am decis să mergem pe calea aceasta pentru a facilita autorizarea mai rapidă. Practic noi nu atingem pacientul cu dispozitivul neomologat medical, AmbuBag-ul (balonul resuscitare) este deja un dispozitiv omologat medical, și pe acela îl folosim monitorizând toți parametrii vitali ai pacientului, presiune, saturație, frecvență, volum”, a explicat Călin Brandabur pentru Start-up.ro.

Radu Ticiu a explicat pentru Evz.ro, cum se realizează un astfel de aparat. ”Imprimarea componentelor pentru un ventilator poate dura între 16 și 24 de ore, în funcție de tipul imprimantei utilizate. Costul unei unități nu va depăși 150 – 200 de euro, în condițiile în care, la nivelul furnizorilor și lanțurilor logistice, nu vor apărea modificări substanțiale de tarife și prețuri. Suntem încă în faza de finalizare a prototipului, preconizăm că testele vor începe în această după-amiază sau spre seară”, a spus acesta.

Realizarea primului ventilator prinatt 3D are loc în cadrul inițiativei  VentilaTM (Ventilate Me) care cuprinde zeci de voluntari (ingineri, medici, manageri, studenti, etc.) și implică și o rețea națională de peste 150 de posesori individuali și instituționali de imprimante 3D și ehipamente CNC (care derulează  proiecte low și high-tech).

Scopul grupului vizează  ”creșterea capacității de reacție a societății românești în criza determinată de pandemia COVI-19”, arată Radu Ticiu, inițiatorul și promotorul proiectului, co-fondator și CEO Timișoara Startup Hub.

Concret,  grupul și-a propus să proiecteze  să testeze și să producă cu posibilitate de distribuție rapidă, către unități din sistemul național de sănătate a unor ventilatoare mecanice care vor fi utilizate pentru susținerea funcției respiratorii a pacienților în stare critică, în secțiile ATI.

Sursa foto: Start-up.ro

Te-ar putea interesa și: