„Nu am văzut niciodată un copil într-o asemenea stare, atât de apropiată de moarte”, a declarat una dintre membrele echipei de anchetă în cazul care a zguduit American.

Miercurea trecută, copilașul de cinci luni a fost spitalizat după ce a fost descoperit într-o gravă stare de denutriție și deshidratare. Potrivit canalului WFTV9, micuțului i se vedeau coastele, avea ochișorii înfundați în orbite și luase mai puțin de 500 de grane în greutate de la naștere. Era letargic și avea dificultăți să-și mențină temperatura corpului.

Părinții copilului, Julia French (20 de ani) și Robert Bucksey (31 de ani), din Titusville, Florida, au fost arestați. Cuplul, care afirmă că este vegan, riscă să fie pus sub acuzare pentru neglijență gravă.

Potrivit anchetatorilor, micuțul era hrănit în principal cu un fel de piure din cartofi. Medicul de familie le-ar fi dat instrucțiuni părinților în ceea ce privește alimentația copilului, în conformitate cu convingerile lor.

Însă, în timp ce copilul era sănătos și lua în greutate, cuplul ar fi oprit în mod voluntar acest regim, dar nu le-au putut explica anchetatorilor motivele.

Micuțul a fost preluat de serviciul de protecție a copilului. Hrănit cu sonda în spital, el luase într-o singură zi 200 de grame în greutate.

Medicii nu exclus totuși ca el să rămână cu sechele de pe urma regimului criminal.

Te-ar putea interesa și: