Vedete de top din România dau lecții de publicitate mascată. Ceai de slăbit, promovat dubios
- Dan Coravu
- 22 iulie 2020, 19:09
Andreea Marin, Dan Capatos, Andreea Berecleanu sunt doar câteva dintre vedetele care promovează un ceai de slăbit, postând fotografii cu produsul, fără să-și anunțe totuși fanii că e reclamă.
Crema societății, de la oameni din televiziune, la artiști și „influenceri” fac reclamă unui ceai pentru slăbit, dar uită să marcheze cu „publicitate”. Andreea Marin, Ilinca Vandici, Gina Pistol, Andreea Mantea, Dan Capatos, Andreea Berecleanu, Andreea Antonescu, Andreea Bălan, Adriana Bahmuțeanu, Anna Lesko și Anda Adam sunt printre cele mai importante nume din România care promovează produsul astfel, anunță paginademedia.ro.
Singura vedetă care și-a anunțat fanii că face reclamă a fost Adelina Pestrițu.
Ce „explicații” dau Capatos, Andreea Marin și Andreea Berecleanu
Daniel Capatos:
„Nu este nevoie să le marchez ca publicitate, pentru că sunt convins că publicul pe care îl am este îndeajuns de inteligent să înțeleagă că este vorba de o reclamă.
În altă ordine de idei, nu încalc nicio lege.
Etic? Nu e vorba de nicio etică aici. Etica este subiectivă”
Andreea Berecleanu:
„În cazul în care cineva mă întreabă dacă este publicitate, eu recunosc în restul comentariilor că este vorba de un contract imagine cu un produs pe care l-am testat. Din punctul meu de vedere, faptul că nu există "P", că nu există un marcaj, nu este o problemă dat fiind faptul că le răspund oamenilor, dacă întreabă. Nu ascund asta.
Cel mai important lucru este că eu testez tot ce promovez între o lună și trei luni”.
Andreea Marin:
„Eu consider ca exista un marcaj foarte clar atunci cand promovezi in textul postarii contul producatorului acelui produs. E o practica binecunoscuta si publicul intelege ca promovezi un produs, din moment ce descrii calitatile sale si sursa de unde si-l poate procura, daca isi doreste.
In plus, eu am o relatie foarte deschisa cu publicul meu, de foarte multe ori am fost intrebata direct daca promovez sau nu un produs sau altul si nu am de ce sa ma ascund, raspund la fel de direct: da, cand e cazul. (...)
Privind in urma, realizez ca marcarea postarilor in felul mentionat mai sus de dumneavoastra nu a fost o cerinta din partea partenerilor aproape niciodata si nu e nici o obligatie legala, cred ca doar o singura data cineva mi-a cerut acest lucru, si asta pentru ca acel partener isi dorea sa foloseasca functia "Boost post" pentru a promova postarea de pe contul sau, actiune care doar astfel era posibila.
A fost singurul motiv pentru care cineva a cerut acest lucru.
Foarte rar vad postari marcate astfel. Probabil ca oamenii nu se gandesc la asta prea mult. Eu nu as vedea niciun impediment daca acest lucru ar deveni o practica legala, si nu doar o optiune a unor platforme de social media, cum este acum”.
Sursa: paginademedia.ro