Vedetă din România, însărcinată pentru a șasea oară. Tăticul, un nume greu din lumea mondenă, este cât se poate de fericit

Vedetă din România, însărcinată pentru a șasea oară. Tăticul, un nume greu din lumea mondenă, este cât se poate de fericit

Anca Serea, o vedetă din România, este însărcinată pentru a șasea oară. Aceasta îi va dărui celebrului Adrian Sână o fetiță.

Anca Serea, în vârstă de 38 de ani, este însărcinată pentru a şasea oară şi îi va dărui lui Adrian Sînă cel de-al patrulea copil, scrie Cugetliber.

Vedeta a dezvăluit cum a decurs această sarcină, subliniind că se bucură că au trecut problemele şi că acum se simte în formă foarte bună, deşi, anul trecut când a fost insarcinata, a ajuns de mai multe ori la spital din cauza anemiei severe cu care se confruntă.

„Mereu am spus că ne mai dorim un copilaş şi iată că minunea s-a întâmplat. Sarcina nu a fost programată, dar se pare că energia gândurilor noastre s-a concretizat undeva în octombrie anul trecut. Primul trimestru de sarcină nu a fost unul prea prietenos, am avut stări specifice acestei perioade, cumulate şi cu anemia mea, pe care o ţin sub control, dar şi cu o tensiune foarte mică“, a povestit Anca. Cel de-al patrulea copil pe care Anca i-l va dărui lui Adi Sînă va fi fetiţă.

„Probabil o va chema Leeah. Ne-am gândit să fie în acelaşi registru biblic“, a mai declarat aceasta.

Anca Serea şi Adrian Sînă au împreună trei copii: Noah, Ava și Moise Petru, născut pe 20 mai 2016. În trecut, fosta prezentatoare de la Prima TV a fost căsătorită cu afaceristul Filip Poplingher, însă, a rămas văduvă la doar 28 de ani, după ce soţul său a murit de cancer. Din mariajul cu el mai are doi copii, pe David şi pe Sara. Anca Serea şi Adi Sînă s-au căsătorit pe 6 noiembrie 2015.

Ne puteți urmări și pe Google News