Cafeaua proaspăt prăjită

Gheața cu nea Ionel, așa i se spunea în bloc, între vecini, s-a spart vreo două luni mai târziu. Eram, în continuare, curier extraordinar al Centralei de Externe și eram trimis, vorba Star Trek, unde nimeni nu mai fusese mai înainte, sau unde erau riscuri serioase sanitare. În luna martie 1976 am fost cu un mesaj special în Africa, pe undeva. De unde m-am întors cu un săculeț de cafea verde, proaspătă. Așa că m-am pus pe prăjit cafeaua.

Nu după mult timp la ușa sună nea Ionel Baurceanu. Avea un stil hazos, cu toată față și cu gura deschisă, măi nea Radule faci genocid în bloc cu cafeaua matale, de unde ai facut rost? Ii povestesc si apoi imi spune să dau Europa Liberă mai încet că se aude în tot blocul și securiștii o să creadă că este de la el. Am râs, nu știam nimic despre disidența lui. I-am dat niște cafea prăjită apoi am dat și la ceilalți vecini, să nu fac genocid.

Încet-încet, ca un dulău mare și bătut de toată lumea, nea Ionel a căpătat încredere și a început să-mi povestească. Avea încredere în mine, maistrul îi spusese că mă trag dintr-o familie boierească. Așa mi-a povestit ce și cum a pățit prin închisori. Mă minunam de voința și de capacitatea de îndurare a omului de lângă mine, a vecinului meu. Îl invitam, uneori, împreună cu soția la filmele VHS traduse de Irina Nistor, filme care nu erau pe piată. Intotdeauna se minunau de bibliotecile mele. Și, zici, nea Radule, că le-ai citit pe toate?

La revoluție, adică la lovitura de stat, statea in intersectie cu cațiva de seama lui. Unul dintre ei m-a intrebat dacă sunt cu ei, sau cu rusii. Nea Ionel a râs și i-a spus că sunt vecinul lui, omul lui Corneliu Mănescu, cum să fiu cu rușii, nea Radu își iubește țara...

M-am dus cu el de câteva ori la țărăniști, în Piața Rosetti. Nu mi-a plăcut ce se petrecea acolo. Nici lui. Mi-a povestit multe, prea multe, despre unul și despre altul, colaboraționiști care atunci se băteau cu cărămida în piept ca fiind mari anticomuniști.

Cred că vecinul meu, Ionel Baurceanu, a fost, poate, singurul ireductibil, singurul care nu a făcut niciun compromis cu regimul comunist. Eu nu mai cunosc alții, poate or fi, slavă lor, eu l-am cunoscut doar pe vecinul meu, Ionel Baurceanu. Un prizonier de conștiință respectat până și de torționarii lui. Nu mai sunt Oameni ca vecinul meu!

A scris o carte, povestea lui a inspirat un film mutipremiat, ”Între Chin și Amin” dar cred că este prea puțin... Cred că acum nea Ionel și-a găsit liniștea, să-l odihnească bunul Dumnezeu, la loc cu lumină, la loc cu verdeață! Merită!

Poate odată și odată o să scriu ce mi-a povestit, probabil că de aceea mi-a și spus toate câte mi-a spus, după cum am început să fac fișe cu ceea ce mi-a povestit băiatul lui Eugen Cristescu. Sau despre altele, la care am fost martor. Trece timpul și devine istorie, iar dacă o să tăcem în continuare toți cei care știm, istoria o s-o scrie cei care nu știu!

Dar, sper că toată lumea știe că mâine este o altă zi!