În 1971, ploieşteanul a fost primul care a militat pentru sindicate libere în România lui Ceauşescu.

E unul dintre disidenţii marcanţi din Europa de Est. Despre el au scris mari istorici occidentali. L-au numit, simplu, „erou“. Unul adevărat, în vremea când ţara era plină de „eroi ai muncii socialiste“. Biografia sa nu lipseşte din manualele de istorie apărute în ultimii ani. Vasile Paraschiv, omul care a militat pentru sindicate libere în România comunistă, sfidând regimul, mai are puţin şi împlineşte 80 de ani. Trăieşte modest, într-un apartament din Ploieşti, scriindu-şi memoriile. A lansat un volum la Polirom, acum doi ani. În curând va mai scoate unul la Curtea Veche. L-a intitulat „Aşa nu se mai poate, tovarăşe Nicolae Ceauşescu!“.

În ziua în care Securitatea a dat semne ferme că nu se predă, CNSAS fiind la un pas de desfiinţare, am hotărât să-l vizităm pe Vasile Paraschiv. Pe el „băieţii cu ochii albaştri“ nu l-au putut înfrânge. Niciodată. Biografia unui om rar

Povestea lui începe într-o dimineaţă de aprilie 1928, într-o familie de ţărani săraci dintr-un sătuc pierdut pe şoseaua care leagă Bucureştii de Alexandria. La 12 ani, pe el şoseaua asta l-a dus în Capitală. Plecase să-şi câştige existenţa.

A muncit ca băiat de prăvălie, a fost exploatat. Aşa l-a prins comunismul. A cunoscut un sindicalist, activist al PCR, care i-a făcut dreptate într-o dispută cu patronii. Şi a început să creadă. În ’46 a intrat în partid. Din convingere.

În ’49, fiind în armată, a fost selectat şi trimis la Academia Militară din Bucureşti. A plecat cu o carte de-a lui Lucreţiu Pătrăşcanu în geamantan. O carte a unui proscris. A fost trimis înapoi la Şcoala de ofiţeri de transmisiuni. A absolvit şi a fost repartizat la Ploieşti. A vrut să se căsătorească. Dar, exact ca într-un roman de Orwell, partidul n-a apreciat originea „nesănătoasă“ a iubitei sale. A trebuit să renunţe la această dragoste. A cunoscut o altă fată, simplă, copil de muncitori, de care s-a îndrăgostit, cu care s-a căsătorit şi care i-a fost mereu alături. Partidul luase însă hotărârea să fie dat afară din armată. Un miliţian l-a lăsat fără casă, în mijlocul iernii

Aşa a ajuns Vasile Paraschiv un simplu muncitor. În ’63, în plină iarnă, pe când lucra la Poşta din Ploieşti, a fost evacuat din apartament. Un mişmaş al unui ofiţer de Miliţie care ochise locuinţa sa. Când îşi aminteşte episodul, ochii i se umezesc. A fost singurul semn de slăbiciune pe care l-a dat în întâlnirea pe care am avut-o cu el. Atunci i s-au îmbolnăvit copiii, de a fost nevoit să-i interneze într-un sanatoriu TBC. Zece luni au dormit, cu toţii, sub cerul liber. După ce şi-a rezolvat problema cu spaţiul locativ, s-a izbit de alte şi alte abuzuri. În noiembrie ’68 şi-a dat demisia din partid. TERORISM DE STAT Psihiatria, armă politică în RSR

1968. Adică anul în care a intrat în partid Paul Goma, anul marelui moment al lui Ceauşescu, care a refuzat invadarea Cehoslovaciei alături de celelalte state membre ale Pactului de la Varşovia. Anul în care şi o eroină ca Doina Cornea (după cum mărturisea chiar ea în cartea „Viaţa în roşu“, a francezilor Christian Duplan şi Vincent Giret) a presărat petale de flori în calea tovarăşului, la o vizită a acestuia la Universitatea din Cluj!

„Eu nu ştiam politică externă, dar ştiam că drepturile muncitorilor nu erau respectate şi am spus clar că nu vreau să sprijin dictatura“, explică Paraschiv de ce a renunţat la carnetul de membru. De atunci a fost permanent persecutat.

În ’71, Paraschiv a conceput şi a expediat pe adresa Uniunii Generale a Sindicatelor din România (UGSR) 11 propuneri pentru democratizarea vieţii sindicale. A fost prima iniţiativă de acest tip făcută de un muncitor român! Paraschiv asculta Europa Liberă şi trimitea epistole pe adresa postului. De fiecare dată, urmarea era aceeaşi: îl internau printre oamenii cu probleme psihice. După-amiaza unui disident

Camera de lucru a domnului Paraschiv e o miniarhivă. Are sute de dosare, a recuperat fiecare hârtiuţă pe care securiştii i-au scris numele. „Ce n-au distrus“, după cum ne spune. Poate dovedi totul cu acte. Pe recomandările de internare la psihiatrie sunt scrise, în clar, motive politice. A devenit şi mai periculos când s-a alăturat mişcării iniţiate de Paul Goma pentru apărarea drepturilor omului, în februarie ’77. A fost săltat chiar din casa scriitorului. Semnase scrisoarea trimisă la Conferinţa post-Helsinki de la Belgrad. Epistolă care a ajuns la Paris, dându-i o notorietate internaţională.

În toamna lui ’77 a cerut paşaport, pe care l-a primit în 24 de ore. Securitatea spera să nu se mai întoarcă. Dar el avea alte planuri. A mers la Paris, unde a luat legătura cu sindicatele franceze, le-a expus problemele muncitorilor români şi a vorbit liber despre folosirea psihiatriei ca armă politică în Republica Socialistă România. A făcut o contraexpertiză cu doctori renumiţi din Franţa. Nu era bolnav mintal. Avea o altă „nebunie“: nu suporta nedreptăţile comise de PCR. La Paris, l-a găzduit Eugen Ionescu.

După ce Europa Liberă a relatat despre acţiunile sale din străinătate, a ajuns şi mai detestat. Iniţial, i s-a interzis întoarcerea în ţară, însă Paraschiv a insistat până l-au reprimit. PIONIERII 5 martie 1979: SLOMR, primul sindicat liber din România În 1979 s-a născut ideea constituirii unui sindicat liber, apărută în urma discuţiilor dintre medicul Ionel Cană şi preotul Gheorghe Calciu-Dumitreasa. Economistul Gheorghe Braşoveanu a grăbit declararea de constituire a SLOMR (Sindicatul Liber al Oamenilor Muncii din România). Această declaraţie a fost citită la Europa Liberă, alături de adresele şi numerele de telefon ale lui Braşoveanu şi Cană. Paraschiv a fost printre primii care au aderat. SLOMR a apărut pe 5 martie.

Pe 8, Paraschiv deja citea declaraţia în întreprinderea unde lucra. Chiar în acea zi a fost săltat şi agresat de securişti. A scăpat însă de puşcărie. Nu se ştie câţi membri a avut SLOMR, dar mişcarea a fost anihilată rapid. Cană şi Braşoveanu au fost condamnaţi la cinci, respectiv trei ani de închisoare. Preotul Calciu, scriitorul Goma şi muncitorul Paraschiv au fost printre cei mai cunoscuţi disidenţi dintre români, înainte de „valul al doilea“, condus de Doina Cornea. A FOST ŞI REVOLUŢIONAR „Sediul CC era blocat. Ajunseseră Iliescu şi ai lui înainte“

Anii ’80 au fost un calvar. De trei ori a fost răpit şi torturat. Sub ameninţarea cu moartea, Paraschiv a fost obligat să semneze un angajament de turnător. Nu l-a respectat. Securiştii aveau un scop clar: „Tovarăşul Paraschiv să termine cu ăia din Franţa şi Polonia“. Ăia, adică sindicatele libere. „De ce eram eu aşa de periculos? I-am lovit la inimă, direct la ţintă. Nu m-au omorât pentru că eram prea cunoscut. Securiştii erau, în general, băieţi deştepţi, norocul nostru a fost că au fost şi mulţi proşti“, explică prietenul lui Goma. PCR înţelegea că orice sindicat liber ar fi contrazis chiar esenţa regimului. Paraschiv a fost şi revoluţionar. Fugise de acasă, deşi blocul său era supravegheat. A ajuns la Bucureşti, în Gara Basarab, şi a văzut tinerii care scandau: „Ti-mi-şoa-ra!“. „M-am alăturat lor. Am fost cu mulţimea până în faţa sediului CC. Oamenii se dădeau la o parte când auzeau că sunt Vasile Paraschiv. Mă ştiau de la Europa Liberă. Sediul CC era blocat. Ajunseseră Iliescu şi ai lui înaintea noastră“.

PRIETEN Ziaristul francez Când jurnalistul francez Bernard Poulet a venit la Ploieşti să verifice zvonul lansat în Occident că Paraschiv a murit, securiştii l-au bătut crunt. Poulet a supravieţuit, iar lângă Hotel Prahova, unde s-a întâmplat totul, stă acum o placă de marmură care spune povestea „accidentului“. Francezul a venit chiar luna aceasta la Ploieşti, ca să-şi revadă prietenul. DORINŢĂ Confruntarea cu nomenclatura la TV

Ce le-ar spune celor care merg în fiecare an la mormântul lui Ceauşescu? „Le-aş arăta ce-au făcut de fapt comuniştii“. Altă dorinţă: să stea la o masă, faţă în faţă, cu un fost mare nomenclaturist. Oricare. Are destule să le zică. Şi nu i-ar înjura. Decât, „poate, în gând“. Paraschiv ar vrea ca dezbaterea să fie transmisă în direct la televiziune. Din nenumăratele anchete la care l-au supus „brutele“, Paraschiv îşi aminteşte ce spunea un securist când n-a reuşit să obţină de la soţie mărturia că i-ar fi dat „măcar o palmă în douăzeci şi cinci de ani de căsnicie“. Spunea securistul: „Ce om e ăsta?“.

„RĂSPLATĂ“ Pensie de 5 milioane de lei Vasile Paraschiv e activ. A luat legătura cu Bogdan Hossu, liderul Cartelului Alfa, şi crede în nişte sindicate unite şi puternice, care să se alăture pensionarilor şi celor mai importante ONG-uri, într-o organizaţie comună. Ar vrea „să se respecte definiţia democraţiei, cum zice la dicţionar, că emană de la popor şi se exercită de către popor. La noi, doar «emană»...“. Paraschiv visează la un proces al comunismului, în care judecători să fie chiar victimele regimului. Torţionarii care l-au chinuit sunt bine mersi: „Pe unii îi ştiu. Au pensii de zeci de milioane. Iliescu i-a protejat pe toţi. N-a plătit nimeni. Pe mine mă aveau în grijă mai bine de o duzină de generali!“. Vasile Paraschiv are astăzi o pensie de cinci milioane. A dat în judecată statul român, a cerut daune consistente, dar lupta lui a fost pentru altceva: „Pentru libertate, pentru dreptate, pentru adevăr. Azi n-avem decât libertate“.