Vaporașele lui Robu intră la apă în iunie. Care e implicarea Ministerului Transporturilor

Vaporașele lui Robu intră la apă în iunie. Care e implicarea Ministerului Transporturilor

Cele șapte vaporașe pe care Primăria Timișoara le-a achiziționat în 2016 pentru a iniția transport public pe apa canalului Bega, vor porni în sfârșit vara aceasta.

Marți, Consiliul Local Timișoara a fost convocat de urgență, prin dispoziția primarului Robu, pentru a vota “punerea la dispoziţia Ministerului Transporturilor în regim de comodat pentru a servi drept sediu pentru Regia Autonomă Administraţia Canalului Navigabil Bega spaţiul de 105,41 mp, situat pe str. General Magheru nr. 23”.

Administrația Canalului Navigabil Bega va aparține de Ministerul Transporturilor, care va asigura și finanțarea. “Eu sper ca de la 1 iunie să putem să dăm drumul vaporașelor atât pentru transportul public regulat, cât și pentru transportul de agrement. Se va scoate în această săptămână, mâine presupun, Hotărârea de Guvern cu înființarea acestei administrații, apoi este nevoie de puțin timp până se vor și angaja câteva persoane care au sarcina să adopte regulamentul de navigare pe Bega și să stabilească semnalizarea pe canal. Noi vom ajuta această instituție, pentru că avem inclusiv o viziune asupra modului în care să fie făcută semnalizarea și noua structură va fi o regie autonomă, nu va pleca de la zero, va avea tot concursul nostru, noi vom fi parteneri de-a lungul timpului, vrem să fim buni parteneri. Structura va aparține de Ministerul Transporturilor, la fel și finanțarea. Noi punem la dispoziție spațiul în regim de comodat, ca să asigurăm cheltuieli minime pentru această regie”, a afirmat primarul Timișoarei.

 

 

 

 

 

Ne puteți urmări și pe Google News