Marian Vanghelie, fostul lider PSD, a venit cu declarații care cutremură scena politică din România, după ce Vasile Blaga a apărut pe scările Partidului Național Liberal cu foștii membrii ai PDL, semn că s-a dat startul la bătălia pentru electorat în România.
Vanghelie a anunțat că își face partid, și nu unul oarecare, ci unul care să intre în Parlament și care va avea un program propriu de guvernare.
Vanghelie a spus, cu această ocazie, că odată cu lansarea partidului va face un anunț bombă pentru PSD: va face publice numele a doi ofițeri acoperiți din partidul din care a făcut parte.
„Revin în politică, fac Congres în septembrie. O să vin cu un program de guvernare. Fac un partid cu oameni din România. Sunt oameni amestecați. Trebuie să fim cât mai mulți oameni care au experiență. Trebuie scos tot ce înseamnă ofițer din clasa politică. Sunt foarte mulți în PSD. La lansarea partidului o să vorbesc despre doi ofițeri care sunt de la PSD, dar și de unul de la PNL. Ponta a fost la SIE. Nu candidez la primărie, fac un partid ca să îl bag în Parlament.”, a declarat Marian Vanghelie la Realitatea TV.
Marian Vanghelie a refuzat să dezvăluie cum se va numi viitorul partid pe care îl va conduce.