Valul trei al pandemiei a lovit Europa, iar acest lucru a fost recunoscut de cancelarul Germaniei, Angela Merkel, la o întrunire cu parlamentarii partidului conservator.
Valul trei al pandemiei a lovit Europa.
Germania a intrat în cel de-al treilea val al pandemiei de coronavirus. Anunțul ar fi fost făcut de cancelarul Angela Merkel, la o întrunire cu parlamentarii din Partidul Conservator, conform Reuters care citează două surse.
„Acum suntem în al treilea val”, a afirmat Angela Merkel.
Potrivit surselor citate de Reuters, cancelarul german a avertizat că orice relaxare a restricțiilor trebuie să se facă atent și treptat. Germania a introdus noi restricții pentru a împiedica răspândirea coronavirusului, la finalul anului trecut. Ulterior, pentru a opri pandemia, acestea au fost prelungite până la 7 martie.
Autoritățile au decis închiderea afacerilor neesențiale și au introdus controale la frontierele cu Austria şi Republica Cehă. Aceste restricții au ajutat Germania să reducă numărul de infectări zilnice cu COVID-19.
Vine valul al treilea al pandemiei de coronavirus. Prima țară din UE care este aproape de colaps
Valul trei al pandemiei a lovit Europa
Pe de altă parte, campania de vaccinare care se desfășoară destul de lent și noile tulpini mult mai contagioase, produc îngrijorare. Oficialii germani se tem că o eventuală relaxare prematură ar duce la o explozie a numărului de cazuri.
„Nu ne putem permite urcuşuri şi coborâşuri”, le-a spus Merkel participanţilor.
Ea a sugerat că doreşte ca orice revenire la viaţa normală să fie făcută cu atenţie. Aceasta pentru a evita creșterea numărului de infecții și introducerea unor noi restricții.
Angela Merkel a adăugat că dacă testele rapide vor deveni disponibile şi va creşte capacitatea de testare revenirea la normalitate ar putea fi mai durabilă.
Cehia a ajuns în pragul colapsului
Sistemul medical din Cehia se află în pragul colapsului din cauza creșterii numărului de infectări cu coronavirus. În ultimele săptămâni a fost înregistrat un număr din ce în ce mai mare de infectări. Astfel, din cauza îmbolnăvirilor, serviciile de terapie intensivă au atins capacitatea maximă.
Cehia se află în topul mondial în ce privește noile cazuri la 100.000 de locuitori pe parcursul a 14 zile. Situația a scăpat de sub control, iar cazurile au explodat.
Autoritățile din Cehia au raportat, marți, peste 1.300 de pacienţi la terapie intensivă. Dintre aceștia, 660 sunt conectaţi la ventilatoare şi mai mulţi se găsesc la reanimare.
Cehia a înregistrat peste 1.160.000 de cazuri de contaminare şi peste 19.500 de decese de la începutul pandemiei.
Guvernul de la Praga a transmis populației să poarte măşti de protecţie FFP2 sau două măşti obişnuite, concomitent.