Valeriu Stoica consideră legitimă anularea alegerilor. Legătura dintre Georgescu și Hitler
- Emma Cristescu
- 18 ianuarie 2025, 18:08

Valeriu Stoica, fost ministru al justiţiei, a făcut o analiză asupra fragilităţii democraţiei constituţionale în faţa manipulării, intoleranţei şi eroziunii instituţionale. Folosind exemplul ascensiunii lui Hitler în Germania interbelică, acesta este de părere că hotărârea CCR de anulare a alegerilor prezidențiale este una legitimă.
Avertismentul lui Valeriu Stoica
„S-a reproşat sistemului juridic al Republicii de la Weimar, în special judecătorilor, lipsa de fermitate pentru apărarea Constituţiei, ceea ce i-a îngăduit lui Hitler să uzurpe democraţia constituţională, într-o perioadă de numai un an şi jumătate”, scrie Stoica.
Fostul ministru consideră că alegerile nu sunt suficiente pentru a proteja democraţia: „Un asemenea regim politic nu poate exista fără un ansamblu coerent de valori şi principii constituţionale, întemeiat pe cultura politică a cetăţenilor şi garantat de arhitectura instituţională şi juridică a statului de drept”.

Călin Georgescu, sursa: Inquam Photos / George Călin
El este de părere că românii au fost manipulați prin rețelele de socializare.„La sfârşitul anului trecut, sistemul democratic din România a fost sub asediul unor forţe distructive, interne şi externe, constituite şi pregătite vreme îndelungată pentru a manipula opinia publică”.
Românii au fost manipulați
Stoica a reamintit de mesajele folosite pentru erodarea încrederii în partidele politice şi instituţiile democratice: „Suntem o colonie a Occidentului, liderii noştri sunt toţi corupţi, vom fi invadaţi de homosexuali, ni s-au luat resursele…”. Profesorul atrage atenţia asupra pericolului ca astfel de mesaje, repetate sistematic, să devină certitudini în rândul maselor.

Curtea Constituțională. Sursa foto Arhiva EVZ
Fostul ministru consideră legitime reacţiile instituţiilor statului în apărarea democraţiei, inclusiv decizia Curţii Constituţionale de a anula procesul electoral prezidenţial şi de a cere reluarea alegerilor. El a mai spus că intoleranța nu trebuie să fie tolerată.
Consideră legitimă anularea alegerilor
„Toleranța este liantul care face posibilă armonia sau cel puțin respectarea opiniilor contrare, susținute de valori și principii culturale, religioase și politice diferite. Modernitatea a instituit această regulă de procedură pentru a diminua potențialul conflictual al pluralismului opiniilor și al acțiunilor întemeiate pe acestea. Dar intoleranța față de valorile, principiile și procedurile democrației constituționale nu trebuie să fie tolerată.
Instituțiile cărora li s-au acordat prin Constituție atribuțiile de garantare și apărare a acestor valori, principii și proceduri au legitimitatea să reacționeze împotriva intoleranței. Din această perspectivă, sînt legitime atît hotărîrea Curții Constituționale din 6 decembrie 2024 prin care a fost anulat întregul proces electoral prezidențial, cu consecința reluării integrale a acestuia, cît și sentința Curții de Apel București din 31 decembrie 2024 prin care a fost respinsă cererea de anulare a deciziei Biroului Electoral Central de reluare a alegerilor prezidențiale”, concluzionează Valeriu Stoica, potrivit juridice.ro.