Valerian Stan: Prima listă a GDS concepută de Gabriel Andreescu a prefigurat Rețeaua Soros din România

Valerian Stan expune tentaculele lui Soros de la CEDO. Continuăm publicarea unui material exploziv, semnat de cunoscutul justițiar Valerian Stan, fost președinte al Alianței Civice. Articolul integral, din care redăm azi a doua parte din trei, este intitulat de acesta „CEDO, penetrată de rețelele lui Soros și Securitatea lui Ceaușescu. Judecătorii își întemeiază deciziile pe falsuri”.

Scrie Valerian Stan:

”În 2007, Gabriel Andreescu, fondator GDS, a recunoscut în ziarul „Ziua” („Acţionar la Humanitas S.A.”, 22 martie 2007), cum a creat, la începutul anului 1990, în timp ce era membru CPUN, Editura Humanitas SRL, împreună cu colegul de la Grupul pentru Dialog Social, Gabriel Liiceanu. Iar celălalt coleg al său din GDS, Andrei Pleșu, din înalta poziție de ministru al Culturii, a cadorisit Editura tocmai înființată de colegi cu Editura Politică.

Din textul din Ziua, de după 17 ani de la „privatizare”, rezultă că Andreescu s-ar fi retras din afacere cel mai probabil nemulțumit de felia de cașcaval primită. El sugera că ar fi fost deranjat de favorurile fiscale pe care Humanitas începuse să le primească – fără a aminti însă un sigur cuvânt de frauda inițială cât casa.

Temperaturi atipice în următoarele patru săptămâni. O iarnă cum n-a mai fost de mult

22 noiembrie, ziua care a zguduit omenirea. Misterul persistă, multe întrebări au rămas fără răspuns

Andreescu a scris articolul din Ziua în contextul în care în acea perioadă presa luase concertat în vizor „afacerea Humanitas”, iar dezvăluirea implicării lui în ea devenise practic iminentă. În sfârșit, Tribunalul mi-a mai imputat că un număr de aprecieri la adresa lui Andreescu ar fi fost ofensatoare. Cu toate că în legătură cu judecățile de valoare, repet, CEDO stabilise – clar și constant, de-a lungul a zeci de ani – că cerința probării lor e imposibil de îndeplinit şi că o asememenea cerință încalcă însăşi libertatea de opinie, cu toate acestea, spun, am justificat instanțelor fiecare cuvânt pe care l-am scris.

De exemplu, în cazul expresiilor „apucat”, „alienat” (cu sensul „înstrăinat”, cu baza factuală pe care am probat-o de asemenea în justiție și în Cererea către CEDO), “prostălău ranchiunos și repezit”, „impostori fără rușine” (aici vizasem inclusiv parte din elita intelectuală „post-comunistă”) – expresii ce mi-au fost imputate de Tribunal – am arătat că prin asemenea caracterizări (care, desigur,  au putut să „ofenseze” și să „deranjeze”!) răspunsesem atacului la persoană cu care Andreescu mă vizase printr-unul din articolele sale. Articol pentru care am fost obligat, ca ziarist, să plătesc 13 (!) pensii lunare la cuantumul pe care-l aveam atunci.

Dar, întreb, fostul coleg nu se dovedise „lipsit de minte, repezit și ranchiunos” când mă acuzase, între mai multe altele, că pentru a fi admis la Drept, aș fi fost „agreat de organele” regimului comunist represiv? Știind bine că făcusem Dreptul sub comunism, n-ar fi putut Andreescu să mă întrebe măcar aluziv, în cei 13 ani cât am fost colegi, în ce condiții reușisem să intru la facultate?

Pentru că așa ar fi aflat că, pentru a nu-mi fi respins dosarul de înscriere la admitere, am fost nevoit să-mi asum riscul ascunderii faptului că fratele meu era preot (atitudinea ostilă regimului comunist, faptul că fratele era preot etc aveau să-mi compromită esențial cariera militară pentru care mă pregătisem).

Însă cel mai grav în tranșarea chestiunii judecăților de valoare a fost faptul că Tribunalul a stabilit, în mod evident abuziv, că, deși fost membru al Parlamentului, Andreescu nu putea fi considerat om politic sau că ar fi exercitat funcții oficiale. Consecința directă a acestei decizii – urmărită de instanță, nu am multe dubii – a fost ca Andreescu să nu poată fi considerat o persoană cu privire la care să fie admisibile inclusiv “informaţiile şi ideile care ofensează, şochează sau deranjează”.