În urma unui control efectuat de inspectorii Protecția Consumatorilor la Kaufland, magazinul s-a adresat instanței de judecată. Verificarea a avut loc în luna iulie a anului trecut, însă decizia judecătorilor a venit recent. Astfel, aceștia au stabilit cât timp este valabilă și sigură pentru consum acest sortiment de brânză.
Brânză la calup, sigură pentru consum în acord cu regulamentul european de comercializare. Decizia instanței
Anul trecut, comisarii de la Protecția Consumatorului au sancționat supermarketul din cauza datelor trecute pe eticheta acestui sortiment de brânză. Concret, ambalajul conținea specificația „recomandare de consum”, nu dată limită de consum”, așa cum au cerut inspectorii.
În acest caz, reprezentanții CRPC au aplicat o amendă de 4.000 de lei. Magazinul a deschis o acțiune în instanță, menținând că alimentul era comercializat în condiții sigure.
Marfa a fost oprită de la vânzare
În urma controlului de anul trecut, inspectorii au retras de la vânzare patru sortimente de brânză. Toate acestea erau comercializate la vitrina cuvânzare asistată, de unde clienții pot cumpăra produse feliate.
Comisarii OPC au cerut înlocuirea etichetelor cu specificațiile respective. La proces, reprezentanții magazinului au menționat că data limită de consum nu se determină în cazul acestor produse la calup. În schimb, etichetele trebuie să conțină o dată a durabilității minimale. Mai mult, după depășirea acestei date, alimentele sunt în continuare sigure pentru consum.
„Instanța constată că intimatul (CRPC, n.r.) nu a probat că produsele din procesul-verbal de contravenție constituie produse foarte perisabile din punct de vedere microbiologic și care pot reprezenta, după o scurtă perioadă, un pericol imediat pentru sănătatea umană. Instanța are în vedere faptul că, în cazul multor brânzeturi maturate, durabilitatea poate fi de până la câțiva ani.”, au conchis magistrații Judecătoriei.
Judecătorii au decis să anuleze procesul verbal întocmit de comisarii CRPC, în urma controlului din iulie 2023. Totodată, aceștia au decis ca magazinul să nu achite amenda. Comisariatul Regional pentru Protecția Consumatorului a contestat decizia.