Vaccinarea anti-HPV se extinde și la femeile cu vârste între 27 și 45 de ani

Vaccinarea anti-HPV se extinde și la femeile cu vârste între 27 și 45 de ani

Administrația americană pentru alimente și medicamente (FDA) a aprobat extinderea vaccinării împotriva HPV la grupa de vârstă 27-45 de ani, atât la femei cât și la bărbați. Gardasil 9 este un vaccin care reduce drastic riscul de cancer de col uterin sau alte malignități asociate cu HPV. Țările care au adoptat această metodă de prevenție au scăzut drastic numărul de cancere apărute.

Entitatea medicală de cercetare a lansat, la sfârșitul săptămânii trecute, o cerere suplimentară pentru vaccinul anti-papilomavirusul uman (HPV) numit Gardasil 9, care este destinat atât femeilor, cât și bărbaților, cu vârste cuprinse între 27 și 45 de ani. „Aprobarea recentă reprezintă o oportunitate importanta de a ajuta la prevenirea multiplelor tipuri de cancer apărute în urma infectărilor cu HPV”, a declarat prof. dr. Peter Marks, director al Centrului FDA pentru Evaluare Biologică și Cercetare.

Vaccinul protejează împotriva infecţiei cu 7 tipuri de HPV implicate în producerea cancerului - leziuni premaligne şi neoplasme care afectează cervixul, vulva, vaginul şi anusul cauzate de tipurile HPV şi a 2 tipuri implicate în producerea verucilor genitale. Acesta, disponibil şi în România, reprezintă un instrument de prevenţie împotriva bolilor provocate de infecţia cu HPV, virusul care cauzează 5% din cele 12,7 milioane de cazuri de cancer diagnosticate anual în întreaga lume.

 

Cifrele sunt șocante

Mai exact, vaccinul nonavalent protejează împotriva a 90% din cazurile de cancer de col uterin, a 95% din cazurile de adenocarcinom in situ (AIS), a 75% - 85% din cazurile de neoplazii cervicale intraepiteliale de grad înalt (CIN 2/3), a 85% - 90% din cazurile de cancer vulvar determinate de HPV, a 90% - 95% din cazurile de neoplazii vulvare intraepiteliale de grad înalt (VIN2/3), a 80% - 85% din cazurile de cancer vaginal determinate de HPV, a 75% - 85% din cazurile de neoplazii vaginale de grad înalt (VaIN 2/3), a 90% - 95% din cazurile de cancer anal determinate de HPV, a 85% - 90% din cazurile de neoplazii anale intraepiteliale de grad înalt (AIN 2/3) şi a 90% din cazurile de veruci genitale, spun medicii.

4 mii de femei mor, anual, din cauza lui

Dr. Marks de la FDA a estimat că în fiecare an aproximativ 12.000 de femei sunt diagnosticate cu cancer de col uterin și aproximativ 4.000 de femei mor de cancer de col uterin cauzat de anumite virusuri HPV. În România, incidența cancerelor provocate de acest virus este foarte mare.

Modelul australian

Rezultatele vaccinării antiHPV sunt remarcabile, anunță sistemul de sănătate din Australia. După ce au distribuit fetelor și băieților de 12-13 ani, înainte de începerea vieții sexuale, vaccinuri anti-HPV, au trecut și la vaccinarea tinerilor cu vârste cuprinse între 18 și 20 de ani. Astfel, în decurs de doar câțiva ani, implementând și un sistem performant de depistare precoce, incidența cancerelor asociate cu acest virus a scăzut de la 23% la 1,1%.

 

E responsabil de 100% din totalul cancerelor”, dr. Streinu Cercel

Managerul Institutului Naţionale de Boli Infecţioase „Matei Balş”, Adrian Streinu Cercel, a afirmat, într-o conferință de presă, că „noi, în România, am făcut progrese însemnate în ultima perioadă, din foarte multe puncte de vedere în structura sectorului sanitar. Şi ne pregătim acum să facem evoluţie şi în această patologie indusă de Papiloma Virus. Discutăm în fiecare an de aproximativ 5.000 de persoane care sunt diagnosticate cu cancer de col uterin. Nu vă gândiţi că sunt diagnosticate la o vârstă avansată, sunt diagnosticate la o vârstă tânără şi dacă luăm în considerare care este rata de mortalitate a acestor femei la vârste tinere este ceva oribil, catastrofal. (...) Acest virus se face responsabil de 100% din totalul cancerelor de col uterin diagnosticate anual, de 88% din totalul cancerelor anale. 70% din cazurile de cancer vaginal sunt date de această familie de HPV, 50% din cancerele peniene, 48% din cancerul vulvar. Infecţia apare precoce. În momentul în care apare primul contact sexual penetrant 65% dintre fete dezvoltă infecţie cu HPV în jurul vârstei de 16 ani”, a explicat medicul.

 

 

 

 

Ne puteți urmări și pe Google News