Va fi prăpăd! Veste cumplită pentru toată România: Să ne pregătim pentru ce urmează

Va fi prăpăd! Veste cumplită pentru toată România: Să ne pregătim pentru ce urmează Sursa foto: Arhiva EVZ

Iulian Iancu, preşedintele World Energy Council, face apel la guvernanți să înceteze cu aceste manevre care au ca scop distrugerea populației şi a falimentelor care vor curge pe bandă rulantă.

Președintele Comitetului român World Energy Council, a cerut ca acest coșmar trebuie să înceteze şi le-a reamintit guvernanților că în aprilie vom avea milioane de familii care nu-şi vor mai putea plăti facturile la energie.

„Din păcate nu vorbim de sute de familii, ci de milioane de familii până la 1 aprilie și trebuie să punem stop imediat acestui coșmar. Dacă vă aduceți aminte chiar în timpul dezvoltării legii spuneam că trebuie stopată imediat această lege pentru că ea nu va produce efecte în sensul scăderii, ci în sensul creșterii prețurilor.

Din păcate am avut dreptate, spune expertul. Prețurile s-au dublat sau triplat și iată că vin facturi de 10 ori, de 20 de ori mai mari. Ce se întâmplă în această situație? Nu facem altceva decât să transferăm întreaga povară a crizei pe seama oamenilor, din păcate a celor mai în vârstă, a pensionarilor și celor săraci în marea lor majoritate.

Creșterea prețurilor îi bagă pe români în faliment

Şi continuă expertul: Din păcate, procentul va crește undeva către 80% dintre consumatorii casnici ai României în paralel cu pierderea locurilor de muncă pentru acele societăți care nu își mai pot permite să plătească asemenea facturi. Sunt societăți cu care am vorbit zilele trecute care au primit în factură ofertă cu un preț de 10 ori mai mare decât prețul de anul trecut. A trebuit să se ducă activitatea, să disponibilizeze personal. Vă reamintesc că la Electro Argeș o unitate reper, au fost 250 de oameni daţi afară în Ajun de Crăciun.

Într-o nișă specializată oamenii aceia pleacă din țară, noi pierdem locuri de muncă, pierdem activități economice. Iată de la Electro Argeș la Azomureș și Alro. Ce fac acei oameni pentru că ei pe deoparte îşi pierd salariile, pe de altă parte le vin facturi pentru care nu își mai pot permite plățile lunare și atunci trebuie pus stop, mai spune președintele Iancu.

Iulian Iancu: Nu putem să le luăm oamenilor dreptul la viaţă

În opinia sa, soluția este preț reglementat, adică nu de guvern, ci de Autoritatea de Reglementare. Adică se pune un preț fix reglementat la producător, la furnizor, la transportatori și la distribuitor și atunci știm că prețul este undeva 50% față de anul trecut și putem trece și economia și populația României prin această criză.

Şi între timp să ne pregătim pentru ce urmează după perioada aceasta de şoc în care cu toții va trebui să avem soluția. Gândiți-vă dacă factura a venit mai mare decât pensia sau salariu acei oameni au și medicamente de cumpărat, au alimente de cumpărat, au de trăit.  Noi nu putem să le interzicem să trăiască, a concluzionat Ionel Iancu Președintele Comitetului român World Energy Council.