Antrenorul echipei Real Madrid, Carlo Ancelotti, a spus că pe jucătorii săi îi așteaptă o „noapte lungă” după înfrângerea în faţa lui AC Milan (1-3) în etapa a 4-a a Ligii Campionilor la fotbal. Tehnicianul a declarat că este o tensiune foarte mare în echipa lui și că jucătorii săi nu sunt capabili să dea cea mai bună versiune a lor.
O noaptă lungă pentru Real Madrid
„Realitatea este că pe teren ne lipseşte ceva, nu suntem capabili să dăm cea mai bună versiune a noastră, deci trebuie să rezolvăm această problemă. Este o tensiune, este normal, noaptea se anunţă lungă, pentru că trebuie să reflectăm la modul în care putem îmbunătăţi lucrurile şi să ne regăsim solidaritatea pe care am avut-o atât de mult timp. Primim prea multe goluri pentru o echipă ca a noastră, care şi-a construit forţa pe soliditatea defensivă”, a afirmat Ancelotti în conferinţa de presă de după meci.
Carlo Ancelotti, dezamăgit de jucătorii săi
Antrenorul a recunoscut că Real Madrid suferă foarte tare după umilința primită de la AC Milan și că trebuie să caute soluții pentru a avea o echipă mai solidă. El consideră că jucătorii săi trebuie să se concentreze mai mult.
„Suferim mult în acest moment, iar când suferim suntem mai uniţi. Aşa cum am spus, noaptea se anunţă a fi lungă, dar este un lucru bun. Din păcate, nu suntem buni, nu suntem capabili să producem o muncă eficace de grup. Trebuie să ne apărăm mai bine, pentru că asta este cheia. Trebuie să căutăm soluţii pentru a avea o echipă mai solidă. Trebuie să ne îmbunătăţim tactic, nu este o problemă individuală, ci o chestiune de sacrificiu, de concentrare şi de lucru colectivă”, a adăugat tehnicianul italian.
Carlo Ancelotti nu și-a pierdut speranța
Chiar dacă Real Madrid a fost învinsă, Carlo Ancelotti nu și-a pierdut speranța. El a spus că jucătorii săi au decat prea repede, dar că există soluții.
„Dar avem încredere, iar echipa se va îmbunătăţi şi va fi competitivă în toate competiţiile, aşa cum am făcut întotdeauna. În fiecare an sunt şi momente dificile, însă ceea ce nu este normal este faptul că această echipă a cedat prea repede în ultimele meciuri. Însă avem un alt meci acasă în curând şi trebuie să încercăm să ne regăsim în echipa de anul trecut”, a mai spus Ancelotti.