Va fi interzisă folosirea lemnului ca sursă de încălzire în România? Ce spune ministrul Tanczos Barna

Lemne. Sursă foto: Arhiva EVZ

Ministrul Mediului, Tanczos Barna a recunoscut, în cadrul unei emisiuni televizate, că lemnul ca sursă de încălzire în mediul rural „nu poate fi scos din balanța energetică națională”. El spune că România nu este pregătită în prezent să treacă la un sistem de încălzire bazat pe energie electrică, dar ar trebui să-și propună asta, chiar dacă ar fi nevoie probabil de câteva zeci de ani.

„Pentru mediu ar fi un lucru bun (trecerea la încălzirea electrică - n.r.), dar suntem conștienți că pentru aceasta ar fi nevoie de dezvoltarea rețelelor, dezvoltare care o să necesite investiții uriașe și timp, de ordinul zecilor de ani probabil, pentru că sistemul actual nu a fost gândit pentru așa ceva”, a spus Tanczos Barna la Digi24.

Potrivit ministrului, România s-a bazat foarte mult pe cărbune și pe gaz, iar din 1990 încoace a început „această libertate deplină”, în care fiecare face ce dorește: dacă vrea, se debranșează, își pune centrală individuală, dacă vrea merge pe lemn, pe cărbune, pe gaz.

„Toată lumea a făcut ce a putut, nu ce a vrut neapărat, pentru că opțiunile sunt relativ limitate”, a adăugat el.

Care este cea mai avantajoasă variantă de încălzire a casei

Potrivit lui Tanczos Barna, într-o gospodărie individuală dintr-o comună, de exemplu, unde nu există nici măcar magistrală de gaz în apropiere, rămâne varianta pompei de căldură - care este, însă, extrem de scumpă, extrem de complicată.  Totuși, această tehnologie se dezvoltă cu o viteză uriașă și vin din urmă pompele de căldură eficiente, ieftine și cu siguranță va fi o opțiune pe viitor, susține ministrul mediului.

Pentru încălzire mai există varianta energiei electrice, dar și aceasta este extrem de scumpă, iar pentru o gospodărie la țară este „inacceptabil” prețul, spune Tanczos Barna. „Dacă am începe să încălzim cu energie electrică o casă de 100 de metri pătrați la țară, ar costa curentul cât nu face casa, deci în momentul de față nu e o opțiune”, a mai spus ministrul.

„Lemnul de foc rămâne o sursă de încălzire la țară și este absolut normal”

Mai rămâne varianta lemnului, care, spune ministrul mediului, nu poate fi scos din balanța energetică națională. „Lemnul de foc rămâne o sursă de încălzire la țară și este absolut normal”, a declarat Tanczos.

„Trebuie să lucrăm la eficientizarea acestor sisteme individuale de încălzire pe lemne și să lucrăm la asigurarea lemnului de foc, pentru că sunt deja și acolo, pe piață, câteva probleme - a crescut foarte mult prețul lemnului, din anumite zone dispare lemnul de foc, pentru că este absorbit de unitățile de procesare care fac peleți sau diverse alte produse din lemn de foc”, a arătat ministrul. În opinia sa, Romsilva trebuie să asigure în aceste situații niște „servicii sociale”.

„Am discutat săptămâna trecută cu noua conducere Romsilva și deja lucrează la un plan de investiții pentru a asigura depozite de lemn cât mai aproape de cetățeni, acolo unde aceasta este o problemă locală”, a anunțat Tanczos Barna.