Va fi criză de vaccinuri? Producţia pe plan mondial este mai mică decât cererea

vaccin, covid 19

BioNTech a declarat că intenţionează să crească producţia de ser deoarece „Sunt prea puţine vaccinuri şi trebuie mărită!”.

BioNTech intenţionează să mărească producţia de vaccin pentru a putea acoperi „gaura” produsă de alte seruri aprobate. După cum a subliniat co-fondatorul grupului, Ugur Sahin, „situaţia actuală nu e deloc roz, este o gaură fiindcă există o absenţă a altor vaccinuri aprobate şi trebuie s-o umplem cu vaccinul nostru”.

USA şi Regatul Unit au dat cale liberă pentru primele seruri de vaccin Pfizer şi BioNTech ca şi pentru acelea produse de Moderna şi Oxford AstraZeneca, în timp ce Uniunea Europeană a validat deocamdată pe primul.

O parte din problemă rezidă în comanda relativ scăzută de 300 de milioane de doze făcută de UE la BioNTech pentru vaccinul anti-Covid-19 şi a faptului că acordul a fost semnat abia în noiembrie, mai târziu decât alte ţări.

Bruxellesul s-a gândit, evident, că vor fi „mai mulţi furnizori”, de la care ar fi putut să aleagă, având în vedere cursa mondială de a dezvolta seruri anti-Covid. „O asemenea abordare are sens, dar la un moment dat a devenit clar că mulţi producători nu vor fi în stare de a furniza rapid vaccinuri”, a subliniat Ozlem Tureci, co-fondatorul BioNTech.

De aici a  apărut şi „foamea” de doze care pune la grea încercare firma germană

Pentru a răspunde cererii, a explicat Sahin pentru Der Spiegel, au fost grăbite planurile pentru a realiza un nou sit productiv la Marburg, care ar trebui să intre în funcţiune în februarie, „mult mai devreme decât era prevăzut” şi acesta ar trebui să ajute la furnizarea a 250 de milioane de doze în plus în prima jumătate a anului 2021.

Printre altele au fost încheiate acorduri cu firme farmaceutice din Europa pentru a mări producţia şi negocierile sunt în curs şi cu alte firme specializate, a adăugat Tureci. „Spre sfârşitul lunii ianuarie, va trebui să avem o imagine clară despre ce şi cât producem în plus”, a asigurat Safin. BioNTech a fost solicitată să furnizeze 1,3 miliarde de doze de vaccin în toată lumea, suficiente pentru a vaccina 650 de milioane de persoane, scrie Metro.